ULTIMA ORĂ
PESTE 60 MC DE MATERIAL LEMNOS CONFISCAT DE POLIȚIȘTI ÎN URMA UNOR CONTROALE
Vizualizări 444
La data de 13 mai a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au depistat un tânăr, de 21 de ani, din comuna Plopșoru, în timp ce conducea o autoutilitară cu număr fals de înmatriculare, pe DJ 662 Brănești.Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit faptul că tânărul ar fi montat, pe autoutilitară, plăcuţele cu numerele de înmatriculare, ce aparţin altui autoturism defect, pe care, de asemenea, îl deţine.Autoutilitara era încărcată cu material lemnos de esență fag, iar cel în cauză a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii 171/2010 cu amendă în valoare de 5.000 lei și i-a fost confiscată cantitatea de 6,8 mc material lemnos.În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii punerea în circulație a unui autoturism cu număr fals de înmatriculare.Totodată, polițiștii au continuat activitățile de verificare cu privire la proveniența materialului lemnos transportat ilegal de tânăr, ocazie cu care s-a constatat faptul că la sediul societății comerciale al cărei administrator este, se afla depozitată o cantitate însemnata de material lemnos, respectiv 48,36 mc lemn foc de diferite specii, pentru care administratorul societății nu a putut prezenta documente justificative de proveniență.În cauză, s-a luat măsura sancționării contravenționale a agentului economic cu 3.000 lei, conform prevederilor Legii 171/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea valorică a întregii cantități de lemn de foc.La data de 13 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au acționat pentru prevenirea sustragerii de material lemnos, ocazie cu care au identificat o autoutilitară condusă de un bărbat, de 37 de ani, din orașul Baia de Aramă, județul Mehedinți, în timp ce transporta pe Drumul Auto Forestier Valea Mare, 5,56 mc lemn de foc de esență fag, fără a avea completat corespunzător avizul de însoțire.Bărbatul a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii 171/2010, iar ca măsură complementară, s-a dispus confiscarea întregii cantități de lemn, fiind lăsat în custodia Ocolului Silvic Padeș, în vederea valorificării.
EVENIMENTE
Doi tineri din Timișoara, reținuți pentru trafic de canabis
Vizualizări 79
Doi bărbați de 24 de ani, din Timișoara, au fost reținuți de procurorii DIICOT Gorj, într-un dosar privind traficul de droguri de risc și deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu.
Potrivit anchetatorilor, unul dintre cei doi ar fi vândut canabis, în perioada 2021–octombrie 2026, inclusiv în cadrul unor evenimente private la care participa ca barman sau ospătar. Cel de-al doilea ar fi comercializat canabis în cursul anului 2026, cu prețuri cuprinse între 35 și 50 de lei pentru un gram.
Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant în timp ce ar fi vândut o cantitate de canabis. În urma a două percheziții domiciliare efectuate la Timișoara, polițiștii au ridicat aproximativ 250 de grame de canabis, substanță cristalină, cântare de precizie, grindere, bani în lei, euro și lire, precum și alte mijloace de probă.
Cei doi au fost reținuți pe 2 octombrie, iar procurorii au solicitat Tribunalului Gorj arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.
ACTUALITATE
Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu
Vizualizări 220
Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.
Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.


You must be logged in to post a comment Login