EVENIMENTE
A murit fiica inginerului care a proiectat Coloana Infinitului
Vizualizări 843
Artiștii plastici, din Filiala Târgu Jiu a UAP din România, anuntă cu profund regret trecerea la cele veșnice a Soranei Georgescu-Gorjan., fiica Inginerului Ștefan Georgescu-Gorjan, colaboratorul sculptorului Constantin Brâncuși la realizarea tehnică a ,,Coloanei Fără Sfârșit”. Sorana Georgescu-Gorjan și-a pus amprenta fundamental asupra cercetării științifice a operei brâncușiene. Scrierile, bazate pe documente de corespondență între Brâncuși și Inginerul Gorjan, au condus la clarificări fundamentale asupra detaliilor tehnice realizate în construcția ,,Coloanei fără Sârșit” de la Târgu Jiu. Scriitoare valoroasă, propietara unui fond de documente esențiale, a contribuit prin mai multe studii dedicate Ansamblului Monumental ,,Calea Eroilor”, la adevărul științific al nașterii acestei minuni a lumii, realizată de sculptorul Constantin Brâncuși la Târgu Jiu. Printre cele mai importante creații ale sale amintim cartea ,,Așa grăit-a Brâncuși”, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2012. De asemenea, a contribuit la dezvoltarea patrimoniului cultural al orașului Târgu Jiu, prin donația unei importante arhive fotografice personale, legată de construcția ,,Coloanei fără Sfârșit”.
Recunoscută pentru munca sa de cercetător în folosul culturii române și a operei brâncușiene, militantă neobosită pentru promovarea Ansamblului Monumental ,,Calea Eroilor în lume și includerea acestuia în Patrimoniul UNESCO, a fost desemnată membru în Consiliul Științific al Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare ,,Constantin Brâncuși”, având în cursul anilor importante realizări prin publicații științifice, susținând în colocvii și conferințe naționale și internaționale de specialitate, studii și cercetări asupra operei brâncușiene de la Târgu Jiu.
„Gorjul și cultura română pierd un om valoros, care și- a dedicat viața pentru cunoașterea înfăptuirii visului cel mai de preț al lui Constantin Brâncuși: realizare ,,Coloanei fără Sfârșit” la Târgu Jiu. Pentru toată această muncă neobosită, noi, moștenitorii operei lui Brâncuși la Târgu Jiu, vă suntem recunoscători!
Dumnezeu să vă odihnească în pace și Lumină, Doamna Sorana Georgescu –Gorjan !”, conform Consiliului Director al Filialei Târgu Jiu a UAP din România.
EVENIMENTE
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar
Vizualizări 480
Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.

EVENIMENTE
Târgul de Adopții Canine de la Rovinari, cu invitați speciali
Vizualizări 441
Salvamont Gorj și interpretă de muzică populară Claudia Dascălu se alătură Târgului de Adopții Canine de la Rovinari! Consiliul Județean Gorj, prin Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, anunță că noi parteneri se alătură evenimentului de duminică, 4 octombrie, de la Rovinari, organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor. Pe lângă activitățile deja stabilite, la eveniment vor fi prezenți și alți susținători importanți: Salvamont Gorj și interpretă de muzică populară Claudia Dascălu.
Salvamont Gorj va fi prezent la eveniment cu doi câini de salvare extraordinari, oferindu-le tuturor participanților ocazia să-i cunoască pe acești eroi pe patru picioare. De asemenea, atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de interpretă de muzică populară Claudia Dascălu, care se alătură cauzei noastre alături de Școala Populară de Artă „Constantin Brâncuși” și elevii din Rovinari.
„Ne bucurăm enorm să anunțăm că Salvamont Gorj și Claudia Dascălu ni se alătură. Le mulțumim din suflet pentru implicare și pentru sprijinul pe care îl acordă acestui târg de adopții”, transmit organizatorii.
Sloganul evenimentului este: „Drumul spre casă începe cu tine. Adoptă!”, iar acesta va avea loc pe data de 4 octombrie, ora 10.00, în zona centrală a orașului Rovinari.
Evenimentul este dedicat promovării adopției responsabile a câinilor din Adăpostul Public Rovinari. Publicul va mai beneficia de un cabinet veterinar mobil, momente artistice, ateliere de pictură pe față pentru copii și prezentarea mașinii oficiale a Serviciului pentru Protecția Animalelor.
Invităm toți locuitorii să participe în număr mare pentru a susține adopția și a le oferi o șansă la o viață nouă câinilor din adăpost.

You must be logged in to post a comment Login