Connect with us

SĂNĂTATE

Dramă în familia a doi tineri viitori medici din Târgu Jiu

Postat acum

on

Vizualizări 6.743

Dramă în familia medicilor Giubelan, din Târgu Jiu. Doi tineri viitori medici își conduc mama pe ultimul drum, pe medicul Marioara Giubelan, după ce în urmă cu 15 ani au rămas fără tatăl lor, tot medic, la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. În timp ce Cosmin Giubelan a fost chirurg la SJU, Marioara Giubelan a fost medic de laborator. Copiii Alex și Filip sunt înmărmuriți de pierderea mamei. Ambii urmează medicina. Marioara Giubelan va fi înmormântată la Cimitirul Municipal din Târgu Jiu. Și Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu a transmis un mesaj la dispariția medicului Marioara Giubelan. „Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, colectivul Secției Dermatovenerologie, dar și ceilalți angajați ai unității medicale sunt alături, cu sufletul și gândul, de doamna doctor Ana Velcea, care și-a pierdut sora, pe doamna doctor Marioara Giubelan. Cu toții deplângem stingerea din viață a doamnei doctor Marioara Giubelan, medic primar specialitatea laborator clinic. A lucrat la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu în perioada 1994 – 2003, fiind un bun specialist, apreciat de colegi și colaboratori. Sincere condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace și lumină!”, potrivit unui anunț al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

SĂNĂTATE

O nouă ediție a „Școlii Mamei”, organizată la SJU Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

Vizualizări 880

Secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, în parteneriat cu Sun Wave Pharma, a organizat miercuri, 30 septembrie 2026, o nouă ediție a evenimentului „Școala Mamei”, dedicat sprijinirii și informării viitoarelor mămici.

Șase medici ai Secției de Obstetrică-Ginecologie au discutat cu femeile însărcinate despre infrastructura și dotările secției, investițiile realizate în ultima perioadă, circuitele medicale, aparatura disponibilă și echipa de specialiști. În cadrul întâlnirii, medicii au prezentat avantajele și dezavantajele nașterii naturale și ale nașterii prin cezariană și au oferit informații despre sănătatea mamei în timpul sarcinii, prevenirea și gestionarea deficitului de fier, precum și despre utilizarea corectă a suplimentelor alimentare și pericolul automedicației.
La final, reprezentanții Sun Wave Pharma le-au oferit viitoarelor mămici produse destinate menținerii unei stări de sănătate optime.

Prin astfel de întâlniri, reprezentanții SJU Târgu Jiu urmăresc să le ofere viitoarelor mămici informații utile și să consolideze relația de încredere dintre paciente și personalul medical.

Continuă să citeşti

SĂNĂTATE

Doctor nou, la SJU Târgu Jiu!

Postat acum

on

De către

Vizualizări 1.169

Încă un doctor nou, în echipa Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu! Dr.Cristina Gheorghe, medic specialist, specialitatea psihiatrie pediatrică cu o experiență clinică solidă acumulată începând din ianuarie 2019 în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București, s-a alăturat echipei Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. Medicul va activa în cadrul Centrului de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor. Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, dr. Cristina Gheorghe îmbină cunoștințele medicale avansate cu o profundă empatie, abilități excelente de comunicare și o capacitate nativă de adaptare în medii clinice complexe. Are expertiză în evaluarea psihiatrică complexă a copiilor și adolescenților, incluzând anamneza detaliată și heteroanamneza; are competență în gestionarea cazurilor acute, a comportamentelor auto-/heteroagresive, a crizelor suicidare și a episoadelor de agitație psihomotorie. Pentru a răspunde celor mai noi provocări din domeniul sănătății mintale, dr. Cristina Gheorghe și-a extins continuu competențele prin cursuri avansate de specializare, printre care amintim: intervenții motivaționale pentru adolescenții consumatori de substanțe psihoactive; evaluarea clinică și intervenții intraspitalicești bazate pe obiective pentru probleme comportamentale severe (auto-vătămare, agresivitate); terapie cognitiv-comportamentală aplicată în managementul ADHD și al tulburărilor de alimentație.
“Prin integrarea doamnei dr. Cristina Gheorghe în colectivul Centrului de Sănătate Mintală, comunitatea din Târgu-Jiu și din întreg județul Gorj beneficiază de un sprijin medical de înaltă specializare, esențial pentru echilibrul și siguranța tinerilor pacienți”, a transmis SJU Târgu Jiu.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress