Connect with us

COMUNITATE

Târgu Jiu și Motru: Jandarmii și-au sărbătorit ziua în mijlocul copiilor!

Postat acum

on

Vizualizări 806

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj organizează mai multe activități cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române – 3 aprilie, atât la nivelul unității cât și în spațiul public, fiind marcată astfel împlinirea a 173 de ani de la atestarea documentară a Armei.

Astfel au fost organizate astăzi și vor fi organizate mâine: concursuri sportive sub denumirea ,,Cupa Jandarmeriei Române” – la tir, fotbal și competiția aplicativ-militară interinstituțională (include ședințe de tragere în Poligonul Tg-Cărbunești, parcurgerea unui traseu Via Ferrata la Clubul de alpinism White Wolf la Baia de Fier și a unui traseu tactic-aplicativ la sediul Jandarmeriei Gorj).

Programul de activități de informare în ziua de 02 aprilie, s-a desfășurat între orele 10.00-14.00, în Piața Prefecturii din Municipiul Târgu-Jiu și în fața Primăriei din Motru, unde, cei care au participat au primit informații de prevenire și combatere a violenței, despre cum pot să devină jandarmi, au avut interacțiuni cu jandarmii gorjeni și câinii de serviciu precum și cu materiale și autovehicule utilizate în misiuni.

Tot astăzi, jandarmii gorjeni împreună cu Direcția Silvică Gorj participă în Târgu-Cărbunești la o acțiune de plantare de puieți de stejar sub denumirea ,,173 de stejari pentru România”.

Activitatea omagială dedicată Zilei Jandarmeriei Române va avea loc luni, 03 aprilie și include prezentarea ordinelor de înaintare în gradul următor înaintea expirării stagiului minim pentru 7 ofiţeri şi 13 subofiţeri, de prezentare a recompenselor acordate personalului unităţii, a mesajelor transmise cu acest prilej, premierea câștigătorilor concursurilor sportive.

 

Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

COMUNITATE

Medic veterinar din Târgu Jiu, prezent la Animal Summit România, organizat la Palatul Cotroceni

Postat acum

on

De către

Vizualizări 1.003

Medicul veterinar Patricia Paraschiv, implicată în campanii pentru sprijinirea animalelor din zone defavorizate din județul Gorj, a participat la Animal Summit România 2026, eveniment organizat la Palatul Cotroceni de Sache Vet și ASPA București.

Evenimentul a reunit medici veterinari, reprezentanți ai administrației, ONG-uri și specialiști implicați în protecția animalelor. Patricia Paraschiv a fost invitată să vorbească despre rolul medicului veterinar în prevenirea abandonului, prin educarea proprietarilor, sterilizare, identificarea animalelor și depistarea situațiilor de risc.
Medicul veterinar spune că a venit la eveniment cu experiența din teren și cu problemele pe care le întâlnește în comunitățile în care oamenii și animalele au nevoie de ajutor.
„Pentru mine, nu sunt două lumi diferite. Este aceeași misiune”, a transmis Patricia Paraschiv, care a apreciat și întâlnirea cu tinerii medici veterinari, despre care spune că îi dau speranță pentru viitor.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Două funcții importante la Tribunalul Gorj, pe masa CSM! Cine sunt judecătoarele propuse

Postat acum

on

De către

Vizualizări 13.913

Conducerea Tribunalului Gorj ar putea înregistra două schimbări în urma ședinței de joi, 1 octombrie 2026, a Secției pentru judecători din Consiliul Superior al Magistraturii. Felicia Alina Talianu este propusă pentru funcția de vicepreședinte al instanței, iar Daniela Bolovan pentru conducerea Secției a II-a civile. Ambele propuneri privesc exercitarea funcțiilor prin delegare și vor fi analizate în ședința programată la ora 12:00.

Felicia Alina Talianu are deja experiență în conducerea unei secții a Tribunalului Gorj. În mai 2025, CSM a aprobat numirea sa la conducerea Secției a II-a civile, pentru un mandat de trei ani, început la 17 mai. Magistrata exercita această funcție prin delegare încă din noiembrie 2024.

Parcursul său profesional a inclus avocatura, apoi activitatea de judecător la Fetești și la Târgu Jiu. În 2024, Talianu a fost și locțiitor al președintelui Biroului Electoral Județean Gorj pentru alegerile parlamentare. Propunerea aflată acum pe masa CSM o vizează pentru o responsabilitate la nivelul întregului tribunal.

Daniela Bolovan, propusă pentru conducerea Secției a II-a civile, are un parcurs profesional îndelungat în instanțele gorjene. A activat la Judecătoria Târgu Jiu, iar documentele oficiale ale Tribunalului Gorj îi confirmă activitatea în cadrul acestei instanțe încă din 2015. Bilanțul pentru acel an o menționează în componența unor completuri ale Secției I civile. Numele său figurează și în evidențele actuale de organizare ale tribunalului.

Cele două propuneri se întâlnesc, astfel, în jurul aceleiași secții: Talianu, numită anterior la conducerea Secției a II-a civile, este propusă pentru postul de vicepreședinte, în timp ce Bolovan este propusă să preia conducerea secției prin delegare. Hotărârile CSM vor stabili dacă aceste schimbări se concretizează.

Separat de cele două funcții din Gorj, ordinea de zi cuprinde și propunerea de delegare a Laurei-Mihaela Sarcină ca vicepreședinte al Curții de Apel Craiova. Magistrata a ocupat anterior funcția de vicepreședinte al Tribunalului Gorj, apoi a câștigat, în 2020, concursul pentru conducerea instanței. În prezent, își desfășoară activitatea la Curtea de Apel Craiova.

Curtea de Apel Craiova este condusă de Manuela Cristina Berceanu, al cărei traseu profesional include, de asemenea, activitatea în justiția gorjeană. În anul 2008, aceasta activa ca judecător la Judecătoria Târgu Cărbunești, potrivit documentelor publice din acea perioadă.

Ulterior, Berceanu a ocupat funcția de vicepreședinte al Curții de Apel Craiova, iar din aprilie 2024 a exercitat prin delegare atribuțiile de președinte. După câștigarea concursului, a fost numită pentru un mandat de trei ani, începând cu 9 ianuarie 2025. La concurs a obținut nota finală 9,01, cea mai mare dintre candidații înscriși.

Ședința de joi privește, așadar, două propuneri de delegare la conducerea Tribunalului Gorj și una la conducerea Curții de Apel Craiova. La momentul publicării, acestea se află pe ordinea de zi și nu reprezintă hotărâri deja adoptate.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress