Connect with us

DEZVĂLUIRI LOCALE

În timp de AGA și CA dorm, Paraschiv îl angajează ȘEF în Transloc pe amicul său Horhoianu

Postat acum

on

Vizualizări 2.740

Concursurile cu ”circuit închis” de la societatea de transport public Transloc SA, deținută de Consiliul Local al Municipiului Tg-Jiu și subvenționată cu 2 milioane de euro, anual, din banii târgujienilor, sunt tolerate de reprezentanții municipalității în Adunarea Generală a Acționarilor, dar și de către Consiliul de Administrație. Practic, la Transloc SA, legile directorului general Mihai Paraschiv sunt mai presus de oricare alt act normativ care ar trebui să reglementeze activitatea societății comerciale.

Transloc SA a scos ”la concurs” un post de ”coordonator activitate ridicări auto” și unul de ”legător de sarcină”. Așa zisul concurs nu respectă regulile minimale de transparență și publicitate, în contextul în care despre acesta s-a știut doar de la avizierul aflat în curtea societății. Procedura aflată în afara cadrului legal este tolerată atât de consilierii locali PNL Emilian David și Ion Slivilescu, reprezentanții municipalității în AGA, cât și de Consiliul de Administrație, dar și de structura de Resurse Umane a societății și de cei desemnați în comisia de evaluare și selecție.


Potrivit procesului-verbal afișat la avizierul Transloc SA, în urma selecției de dosare, pentru fiecare din cele două posturi a fost admis câte un singur candidat. Astfel, pentru postul de legător de sarcină va concura Eduard Teodor Pirici, iar pentru cel de coordonator activitate ridicări auto, singurul dosar admis este cel al lui Sebastian Bogdan Horhoianu, amicul directorului general al Transloc SA, Mihai Paraschiv și colegi, mulți ani, în organizația PNL Tg-Jiu.

Trebuie spus că, în urmă cu mai bine de doi ani, soția lui Horhoianu a fost și ea încadrată, direct, pe un post de economist la Transloc.

Acuzații

Horhoianu deține două spălătorii auto în Tg-Jiu și, în perioada octombrie 2021 – aprilie 2022, a fost consilier al lui Gabor Sandor, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Anterior, Horhoianu a manageriat punctul de lucru de la Tg-Jiu al firmei IFTPR SRL, care deschisese un centru de pregătire profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturi. Până în 2021, firma a fost condusă de către Gabor Sandor, în calitate de preşedinte/proprietar/fondator, potrivit unei scrisori deschise a Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) remisă premierului Nicolae Ciucă și ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Printre altele, COTAR semnala faptul că, ”În perioada 2019 – 2022, centrul de pregătire şi perfecţionare profesională SC IFPTR SRL, punctul de lucru din Tg. Jiu, A EFECTUAT CURSURI DE PREGĂTIRE ŞI PERFECŢIONARE PENTRU INSTRUCTORI AUTO ŞI PENTRU PROFESORI DE LEGISLAŢIE RUTIERĂ, FĂRĂ A DEŢINE AUTORIZAŢIE VALABILĂ, eliberată potrivit legislaţiei în vigoare. Această faptă a fost constatată de ISCTR, în urma unui control la inceputul lunii noiembrie 2022, dispunându-se măsura retragerii autorizaţiei centrului de pregătire şi perfecţionare în cauză. (…)Cu alte cuvinte, acest centru de pregătire IFPTR Târgu Jiu, a facilitat în perioada 2019 – 2022, prin încălcarea legii, obţinerea unor certificate de pregătire profesională de instructori auto şi profesori de legislaţie, pentru 66 de persoane. SC IFPTR SRL a fost condusă până în 2021 de către domnul secretar de stat Gabor Sandor, în calitate de preşedinte/proprietar/fondator etc al societăţii/fundaţiei, care ştia cu siguranţă ce se întâmplă la punctul de lucru din Tg. Jiu, pentru că acesta coordona activitatea societăţii pe toată ţara, avea evidenţa fiecărui punct de lucru privind persoanele înscrise la cursuri, tipurile de cursuri şi promovarea candidaţilor la examenele susţinute. Mai mult decât atât, managerul centrului de pregătire din Târgu Jiu a fost în perioada menţionată Bogdan Horhoianu care, după numirea domnului Gabor Sandor în funcţia de secretar de stat, a devenit consilier personal la cabinetul acestuia în perioada octombrie 2021 – aprilie 2022, apoi s-a întors la conducerea centrului de la Târgu Jiu”, precizează sursa citată.


În final, COTAR a cerut transmiterea datelor deţinute la nivelul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii cu privire la faptele săvârşite de către SC IFPTR TG. JIU către instituţiile competente în domeniul legislaţiei penale.

Claudiu Matei

Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

DEZVĂLUIRI LOCALE

30 de zile după gratii pentru tatăl care și-a violat fiica și a lăsat-o gravidă! Medicul Dițescu este liber

Postat acum

on

De către

Vizualizări 5.820

30 de zile după gratii va sta tatăl minorei violate din municipiu, obligate apoi să facă avort după ce a rămas gravidă, urmare a acestor acțiuni abominabile ale părintelui! Asta, potrivit sentinței, din această seară, a Judecătoriei Târgu Jiu. Popescu Ilie Nicolae(40 de ani) a fost arestat preventiv într-un dosar penal cu mai multe capete de acuzare, este vorba despre viol săvârșit asupra unui minor, întreruperea cursului sarcinii, lipsire de libertate în mod ilegal, violență în familie, amenințare și rele tratamente aplicate minorului.
Minora este propria fiică a lui Popescu Ilie Nicolae(foto), acum în vârstă de 17 ani, violată în mod repetat, cu doi ani în urmă, de tatăl biologic, spun anchetatorii, părintele câștigându-și existența din comerț. Mai exact, respectivul vindea și repara, până azi, telefoane mobile într-un mic magazin deținut în Piața Mică a municipiului Târgu Jiu.

Șocul a fost imens pentru cunoscuții familiei Popescu care nu au bănuit drama minorei și care blamează acum tatăl dar și medicul ginecolog care a acceptat să facă un avort fetei care avea 15 ani, fără să anunțe autoritățile. În mod frapant, deși Damian Dițescu(foto), ginecologul percheziționat azi la locuința sa și la cabinetul medical privat(foto) a fost dus cu mandat în fața anchetatorilor SIC(Serviciul de Investigații Criminale) din cadrul IPJ Gorj, acesta a fost lăsat liber și chiar să revină la Spitalul Bumbești Jiu, pe motiv că este de gardă astăzi, până dimineață, în Secția de Ginecologie a unității medicale. 

În paralel, anchetatorii au citat, în calitate de martori, asistentele de la cabinetul privat al medicului Dițescu, una dintre acestea părăsind, între timp, acest loc de muncă și prestând, în prezent, la DGASPC Gorj.
Medicul septuagenar, coordonator al Secției de Ginecologie, este cercetat, deocamdată, în libertate deși a fost percheziționat, la fel ca și părintele arestat preventiv, și dus la audieri cu mandat de aducere pentru “întreruperea cursului sarcinii”.
Anchetatorii i-au însă în calcul că avortul a fost făcut fără acordul minorei, fapt care constituie fapta penală. Fapta se încadrează, în principal, la art. 201 alin. (2) din Codul penal și reprezintă “întrerupere cursului sarcinii” fără consimțământul persoanei însărcinate. Pedeapsa prevăzută de lege este de închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Consimțământul trebuie să aparțină fetei însărcinate iar faptul că aceasta este minoră nu înseamnă că altcineva poate decide să îi provoace avortul împotriva voinței sale. Dacă fapta a fost comisă de un medic, se poate aplica și interzicerea exercitării profesiei medicale, spune legiuitorul. În acest caz, potrivit legii, poate răspunde penal persoana care a provocat întreruperea sarcinii fără consimțământul fetei, în funcție de contribuția sa la faptă. În această categorie poate intra atât medicul,cât și părintele care a aprobat procedura.

Continuă să citeşti

DEZVĂLUIRI LOCALE

Ramona Țârcă, asistenta inculpată într-un dosar de furt calificat, a revenit la serviciu prin sentință judecătorească

Postat acum

on

De către

Vizualizări 2.749

Ramona Țărcă a revenit în postul de asistent medical la Serviciul de Ambulanță Gorj din data de 5 noiembrie. Asta, ca urmare a unei sentințe judecătorești definitive a Curții de Apel Craiova care a stabilit că asistenta să revină la fostul loc de muncă de unde a fost dată afară, ca urmare a unei decizii drastice a Comisiei de Disciplină.
CA Craiova a decis ca salariatei să i se oprească 10% din salariu timp de trei luni ca urmare a abaterilor constatate de Comisia de Disciplină a SJA Gorj. În paralel, continuă procesul penal al asistenței, trimise în judecată pentru furt calificat. Este vorba despre furtul a 140.000 de euro și a unor bijuterii în valoare de 60.000 de lei din cabinetul medical în care presta aceasta. Bunurile aparțineau medicului de familie pentru care lucra asistenta, după orele de program de la SJA Gorj.

 

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress