ACTUALITATE
Trei polițiști din Târgu Jiu, recompensați pentru prinderea autorului unei tâlhării
Vizualizări 867
Astăzi, trei polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Ordine Publică, au fost recompensați pentru contribuția decisivă în prinderea bănuitului unei tâlhării, la scurt timp de la comiterea faptei, în data de 21 decembrie 2022.
În noaptea de 20/21 decembrie 2022, în jurul orei 01:00, agent șef principal Burciu Mihai, agent șef adjunct Vătafu Marian și agent de poliție Cotojman Antonio se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza municipiului Târgu-Jiu, când au fost direcționați de către dispecerul Poliției Municipiului Târgu-Jiu să se deplaseze pe strada Săvinești, la locuința unei tinere din județul Alba.Tânăra de 18 ani le-a declarat polițiștilor că s-a întâlnit cu un bărbat a cărui identitate nu o cunoaște și în urma unor discuții contradictorii, acesta a agresat-o fizic și i-a sustras geanta în care avea 3600 de lei, 50 de euro, un card bancar și documentele de identitate, după care a părăsit imobilul.
„La câteva străzi distanță, polițiștii au observat un bărbat care corespundea semnalmentelor descrise de tânără și au procedat la interceptarea sa, moment în care acesta a luat-o la fugă. Colegii noștri au pornit în urmărirea sa, acesta fiind prins si imobilizat la scurt timp. Procedând la efectuarea controlului corporal al bărbatului, a fost găsită asupra sa suma de bani sustrasă. Le mulțumim colegilor pentru profesionalismul și implicarea de care au dat dovadă în vederea identificării cu operativitate a bărbatului bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie”, a transmis IPJ Gorj.
ACTUALITATE
Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu
Vizualizări 232
Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.
Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

ACTUALITATE
Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism
Vizualizări 169
Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.
Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.
Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.

You must be logged in to post a comment Login