ACTUALITATE
Bunoaica: „Minerii să stea liniștiți la locurile lor de muncă. Legea 197/2021 va fi aplicată”
Vizualizări 2.720
Președintele Sindicatului Solidaritatea 2013, Nicu Bunoaica, a declarat că problema legii de reducere a vârstei de pensionare în minerit și energie va fi abordată în prima ședință de guvern, probabil luni. Acesta este încrezător că Legea 197/2021 va fi aplicată așa cum a fost făcută și că minerii sunt salvați.
Bunoaica a primit promisiuni în acest sens de la parlamentarii PSD Gorj, dar a observat că și deputatul liberal Gheorghe Pecingină se implică pentru deblocarea legii.
„Speranțele mele sunt 100%, sunt promisiuni care nu pot să fie deșarte. Fără nicio condiție ni s-a spus. Se va implementa legea așa cum a trecut. Legea a fost o lege bună, a fost recunoscută de zeci, sute de juriști. Legea se putea pune în aplicare, dar cred ca nu s-a dorit acest lucru.(…) Avem promisiuni. De luni au promis că se ocupă de treabă și sunt optimist că va fi pusă în aplicare. Așa că, minerii să stea liniștiți la locurile lor de muncă”, a declarat Nicu Bunoaica.
În minerit și energie este așteptată o ordonanță de urgență care să permită pensionarea anticipată la 52 de ani, după 25 de ani de activitate în producție și 30 de ani de contributivitate.
ACTUALITATE
Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu
Vizualizări 504
Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.
Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

ACTUALITATE
Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism
Vizualizări 258
Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.
Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.
Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.

You must be logged in to post a comment Login