Connect with us

ULTIMA ORĂ

ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU EMIS DE POLIȚIȘTI. VICTIMA ȘI CELE DOUĂ FIICE GĂZDUITE ÎNTR-UN CENTRU SOCIAL

Postat acum

on

Vizualizări 464

La data de 8 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu au fost sesizați o tânără, de 25 de ani, din localitate, despre faptul că, în urmă cu două zile, ar fi fost agresată de soțul său, de 32 de ani, cu același domiciliu.Victima a refuzat deplasarea la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, dar a solicitat găzduirea la Centrul de Primire în Regim de Urgență pentru Mama si Copilul Victimele Violenței Domestice, din municipiul Tîrgu Jiu, fiind preluată de reprezentanții acestei instituții, împreună cu cele două fiice minore.În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie, fiind totodată emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile față de agresor.

Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

EVENIMENTE

Doi tineri din Timișoara, reținuți pentru trafic de canabis

Postat acum

on

De către

Vizualizări 146

Doi bărbați de 24 de ani, din Timișoara, au fost reținuți de procurorii DIICOT Gorj, într-un dosar privind traficul de droguri de risc și deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu.

Potrivit anchetatorilor, unul dintre cei doi ar fi vândut canabis, în perioada 2021–octombrie 2026, inclusiv în cadrul unor evenimente private la care participa ca barman sau ospătar. Cel de-al doilea ar fi comercializat canabis în cursul anului 2026, cu prețuri cuprinse între 35 și 50 de lei pentru un gram.
Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant în timp ce ar fi vândut o cantitate de canabis. În urma a două percheziții domiciliare efectuate la Timișoara, polițiștii au ridicat aproximativ 250 de grame de canabis, substanță cristalină, cântare de precizie, grindere, bani în lei, euro și lire, precum și alte mijloace de probă.
Cei doi au fost reținuți pe 2 octombrie, iar procurorii au solicitat Tribunalului Gorj arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

Vizualizări 256

Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.

Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress