ACTUALITATE
Premier: „Nu putem să redeschidem total de la 1 iunie”
Vizualizări 1.182
Premierul a declarat azi, că nu se va putea renunţa la toate restricţiile din 1 iunie și că o a doua etapă de relaxare urmează să aibă loc de la 1 august. Florin Cîțu s-a întâlnit cu reprezentanții HoReCa, care au venit cu mai multe propuneri, astfel încât sezonul estival să se desfășoare cu cât mai puține restricții, iar agenții economici să nu mai aibă pierderi care să le pună în pericol afacerile. „Din partea industriei am primit propuneri şi soluţii foarte bune, pe care le vom pune mâine în discuţie în comitetul interministerial şi promisiunea mea este că vom avea aceste soluţii la timp, aprobate, ca să putem să începem de la 1 iunie o primă etapă de relaxare şi a doua etapă la 1 august. Toată lumea a înţeles că nu putem să redeschidem total de la 1 iunie”, a declarat Florin Cîțu.
ACTUALITATE
Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu
Vizualizări 256
Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.
Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

ACTUALITATE
Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism
Vizualizări 186
Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.
Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.
Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.

You must be logged in to post a comment Login