EVENIMENTE
Au cerut ordine de protecție, împotriva foștilor iubiți
Vizualizări 899
Două tinere au apelat la poliție, pentru a le proteja de foștii parteneri. Femeile au reclamat că foștii iubiți le-au amenințat, motiv pentru care împotriva lor au fost emise ordine, prin care li se interzice să se apropie de victime. „La data de 11 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112, de către o tânără de 27 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că în timp ce se afla pe raza municipiului Târgu Jiu, ar fi fost amenințată cu moartea de fostul soț, de 28 de ani, din municipiul Târgu Jiu. Tot ieri, polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi de către o tânără, de 21 de ani, din comuna Albeni, cu privire la faptul că a fost agresată de concubinul său. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în seara zilei de 10 aprilie a.c., un bărbat de 32 de ani, din comuna Albeni, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi exercitat acte de violență asupra concubinei sale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Victor Țuhașu.
EVENIMENTE
Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise
Vizualizări 192
Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.
EVENIMENTE
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar
Vizualizări 633
Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.


You must be logged in to post a comment Login