ACTUALITATE
Atenționare meteorologică de COD GALBEN
Vizualizări 694
Începând din noaptea de marți spre miercuri (6/7 aprilie), în sud-vestul, centrul și nord-estul ţării, precum și în zonele montane și deluroase, vor predomina precipitațiile sub formă de ninsoare, pe alocuri moderate cantitativ (15-20 l/mp). Se va depune strat de zăpadă, local consistent îndeosebi la munte.
Temporar, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze în general de 45-55 km/h, iar la munte peste 70 km/h, spulberând zăpada.
Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în toată țara, cu temperaturi minime preponderent negative.
Notă: Precipitații mixte, dar slabe cantitativ, se vor semnala pe parcursul zilei de marți (6 aprilie) și în regiunile nord-vestice. Până sâmbătă (10 aprilie) vremea se va menține deosebit de rece, iar în cursul nopților și al dimineților local se va produce brumă.
Interval: 06 aprilie, ora 23:00 – 07 aprilie, ora 18:00
Fenomene: ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului;
În intervalul menționat, în sudul Banatului, sudul și estul Transilvaniei, precum și în zona Carpaților Meridionali și Orientali, va ninge, local însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50-60 km/h.
La altitudini de peste 1500 m, vor fi rafale de peste 80-90 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată și vizibilitatea redusă sub 100 m
ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 437
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

ACTUALITATE
Câteva sute de vârstnici din Drăguțești, la petrecerea organizată de autoritatea locală
Vizualizări 535
Vârstnicii din comuna Drăguțești au fost invitați și ei, astăzi, la petrecerea organizată de către autoritatea locală. De altfel, primarul localității, Ion Dumitru Popescu, a obținut aprobarea Consiliul Local privind costurile acestui eveniment, atât de așteptat de cei aproape 700 de vârstnici din localitate. Participanții se simt astfel apreciați, la justa valoare, de către cei care conduc destinele localității! Petreceri similare se organizează în același timp la Târgu Jiu, Motru, Bumbești Pițic..


Screenshot

You must be logged in to post a comment Login