Connect with us

EVENIMENTE

Tânăr din Țânțăreni, evadat a doua oară din arestul la domiciliu

Postat acum

on

Vizualizări 151

La data de 16 octombrie 2026, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au identificat în flagrant, pe raza comunei Țânțăreni, un tânăr de 23 de ani, din aceeași localitate, care ar fi încălcat măsura preventivă a arestului la domiciliu.

La data de 16 septembrie 2026, Judecătoria Craiova dispusese față de acesta măsura arestului la domiciliu, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni de furt pe raza municipiului Craiova.
Ieri, în jurul orei 20:00, polițiștii l-au depistat pe bărbat în timp ce se deplasa pe strada Mihai Eminescu, din satul Florești, comuna Țânțăreni, deși măsura preventivă impusă acestuia prevedea să rămână la domiciliul său din satul Arpadia, comuna Țânțăreni.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de evadare, față de acesta fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore și introducerii în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Publicitate

ACTUALITATE

Incendiu la Crasna, focul întețit de vânt

Postat acum

on

De către

Vizualizări 22

Incendiu de vegetație uscată, acum, pe raza comunei Crasna! Localnicii se tem ca focul se propagă rapid ca urmare a vântului. Câțiva voluntari au ieșit și se luptă cu flăcările înarmați cu mături și lopeți.

Continuă să citeşti

EVENIMENTE

Produse vestimentare și genți FAKE, confiscate de la un magazin din Bâlteni

Postat acum

on

De către

Vizualizări 227

La data de 17 octombrie 2026, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj s-au sesizat cu privire la expunerea spre vânzare a unor articole de îmbrăcăminte și genți care purtau însemnele unor mărci protejate, susceptibile a fi contrafăcute. În urma verificărilor efectuate la punctul de lucru al unei societăți comerciale din satul Peșteana Jiu, comuna Bâlteni, polițiștii au identificat 239 de articole de îmbrăcăminte și genți care ar fi fost comercializate fără autorizația titularilor drepturilor asupra mărcilor respective. Din cercetări a reieșit că produsele ar fi fost achiziționate dintr-un complex comercial din București. Cele 239 de articole au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă prevăzută și pedepsită de art. 111 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele și pentru luarea măsurilor legale.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

DEZVĂLUIRI LOCALEo zi în urmă

Fostul viceprimar de Bâlteni cere la Tribunalul Gorj salariile restante pe perioada suspendării sale din funcție

Vizualizări 1.753 Dumitru Oprea, fostul viceprimar de Bâlteni, a dat în judecată primăria pe care a condus-o din această poziție,...

DEZVĂLUIRI LOCALE3 zile în urmă

Firma care a calculat ”gratis” costul renovării școlilor din Tismana, după cutremure, a câștigat în asociere toate lucrările! S-au plătit radiatoare, uși și oglinzi care nu există!

Vizualizări 3.490 Curtea de Conturi a analizat, la ultimul control efectuat la Primăria Tismana, banii primiți după cutremurele din februarie...

EVENIMENTE3 zile în urmă

30 de zile de arest preventiv pentru “Broască” și “Skylli”

Vizualizări 3.963 Ionuț Văduva(37 de ani), recidivist, zis Skylli, și Ovidiu Mitran(39 de ani) zis Broască, ambii din Târgu Jiu,...

DEZVĂLUIRI LOCALE3 zile în urmă

ANAF i-a blocat conturile unui cunoscut afacerist din Târgu Jiu. Omul de afaceri este judecat pentru evaziune fiscală!

Vizualizări 10.421   Un om de afaceri cunoscut din Târgu Jiu, care avea o firmă de materiale de construcții, a...

ACTUALITATEo săptămână în urmă

Scandal la Bălești! Primarul Mădălin Ungureanu, inculpat pentru abuz în serviciu! Primăria, parte vătămată în dosarul penal!

Vizualizări 5.718 Primarul comunei Bălești, Mădălin Ion Ungureanu, are probleme cu justiția! Edilul figurează în calitate de inculpat într-un dosar...

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress