Connect with us

EVENIMENTE

Arestat pentru 30 de zile după ce ar fi smuls un lanț de aur de la gâtul unui bărbat, la Motru

Postat acum

on

Vizualizări 398

Un tânăr de 23 de ani, din Motru, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de tâlhărie calificată. Acesta ar fi lovit un bărbat de două ori peste față, apoi i-ar fi smuls lanțul de aur de la gât și l-ar fi dat afară din locuință.

Incidentul a avut loc în noaptea de 10 spre 11 octombrie, la locuința tânărului din municipiul Motru. Polițiștii au fost sesizați duminică dimineața, în jurul orei 04:40, printr-un apel la 112, de către un bărbat din localitatea Horăști. Potrivit anchetatorilor, victima fusese invitată la locuința tânărului, unde ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu acesta și o altă persoană. Pe fondul unor neînțelegeri, tânărul i-ar fi cerut bărbatului să îi dea lanțul de aur. După ce acesta a refuzat, l-ar fi lovit și i-ar fi luat bijuteria.
”Din primele cercetări a reieșit că, în noaptea de 10 spre 11 octombrie a.c., persoana vătămată fusese invitată la locuința tânărului de 23 de ani, unde, împreună cu o altă persoană, ar fi consumat băuturi alcoolice. În acesta context, în jurul orei 04:30, pe fondul unor neînțelegeri, tânărul de 23 de ani i-ar fi solicitat persoanei vătămate să îi predea lanțul pe care îl purta la gât și, întrucât a refuzat, tânărul l-ar fi lovit de două ori cu palma peste față, după care l-ar fi deposedat de lanț și l-ar fi scos afară din locuință”, a transmis IPJ Gorj.

În urma cercetărilor, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a tânărului pentru o perioadă de 30 de zile.

Publicitate

EVENIMENTE

Doi bărbați din Gorj, reținuți pentru trafic de droguri de mare risc. Unul ar fi vândut 385 de pastile ecstasy cu 4.000 de lei

Postat acum

on

De către

Vizualizări 696

Doi bărbați, în vârstă de 37 și 39 de ani, au fost reținuți de procurorii DIICOT Gorj, fiind cercetați pentru trafic de droguri de mare risc. Unul dintre aceștia a fost prins în flagrant în timp ce ar fi încercat să vândă 385 de comprimate ecstasy pentru suma de 4.000 de lei.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul de 37 de ani, recidivist, ar fi procurat, deținut și vândut, în perioada octombrie 2025 – octombrie 2026, substanța cristalină 3-CMC și comprimate ecstasy către consumatori din județul Gorj. Pentru a-și ascunde activitatea, acesta ar fi depozitat drogurile în zona unor imobile dezafectate.
Cel de-al doilea bărbat, în vârstă de 39 de ani, ar fi desfășurat activități similare în municipiul Târgu Jiu, în perioada august – septembrie 2026, când ar fi procurat, deținut și vândut droguri de mare risc.

În urma cercetărilor, polițiștii au indisponibilizat droguri despre care există suspiciunea că au fost comercializate de cei doi. De asemenea, în urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite peste 100 de comprimate ecstasy, țigarete artizanale de tip joint, o cantitate de substanță vegetală aflată în curs de expertizare, obiecte cu urme de substanță, bani și alte mijloace de probă.

La data de 13 octombrie 2026, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Gorj au dispus reținerea celor doi bărbați.

Propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile

Miercuri, 14 octombrie, anchetatorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj cu propunerea de arestare preventivă a celor doi, pentru 30 de zile. Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii DIICOT Gorj, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj.

Cei doi bărbați sunt cercetați pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, și beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal.

Continuă să citeşti

EVENIMENTE

Accident cu victimă în apropiere de CNET Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

Vizualizări 2.340

Un accident cu victimă a avut loc în această seară în apropiere de Colegiul Național Ecaterina Teodoroiu din Târgu Jiu. Unii vorbesc de un pieton accidentat, alții de un biciclist. Cert este ca un echipaj de poliție și un echipaj de ambulanță a ajuns rapid la fața locului, iar persoana accidentată a fost preluată și transportată la spital.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress