ACTUALITATE
BREAKING NEWS! Percheziții antidrog de amploare în Gorj, Vâlcea și Argeș! Polițiștii gorjeni ar fi descins în forță în mai multe locații! Operațiune de amploare împotriva traficului de droguri, în plină desfășurare, potrivit informațiilor pe surse!
Vizualizări 912
Acțiuni de amploare împotriva traficului de droguri ar fi în desfășurare, în aceste momente, în județele Vâlcea, Argeș și Gorj. Potrivit unor informații pe surse, polițiști gorjeni sunt implicați în operațiune.
Din primele informații obținute pe surse, oamenii legii ar desfășura percheziții în cadrul unei anchete ce vizează traficul de droguri.
Operațiunea s-ar desfășura în mai multe locații, fiind vizate persoane suspectate de implicare în activități ilegale legate de droguri.
Deocamdată, nu există informații confirmate oficial privind numărul perchezițiilor, persoanele vizate sau eventualele rețineri.
Acțiunea ar fi în desfășurare. Vom reveni cu detalii pe măsură ce vor apărea noi informații.
ACTUALITATE
Garda de Mediu Gorj a “ars” Primăria Glogova cu o amendă de 55.000 de lei!
Vizualizări 148
O acțiune de control a Gărzii de Mediu Gorj a avut loc la începutul acestei luni în comuna Glogova! S-au aplicat sancțiuni de 55.000 de lei pentru gestionarea defectuoasă a deșeurilor și activități ilegale în aria protejată „Râul Motru”, anunță Garda de Mediu Gorj.
Comisarii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu -Comisariatul Județean Gorj au finalizat o acțiune de verificare pe raza comunei Glogova, demarată în urma mai multor sesizări transmise de cetățeni. În cadrul controalelor efectuate, au fost constatate următoarele deficiențe majore: gestionarea defectuoasă a deșeurilor asta deoarece autoritatea publică locală din Glogova nu a asigurat managementul corespunzător al deșeurilor generate pe raza localității, fiind identificate zone cu deșeuri abandonate dar activități comerciale fără aviz în arie protejată, aducă pe teritoriul ariei naturale protejate de interes comunitar „Râul Motru”. Aici au fost organizate activități comerciale fără a se solicita și obține avizul obligatoriu din partea administratorului ariei. Pentru neconformitățile constatate, comisarii Gărzii de Mediu Gorj au aplicat sancțiuni contravenționale în cuantum total de 55.000 de lei.
De asemenea, au fost dispuse măsuri cu termene stricte de realizare: Salubrizarea imediată a tuturor zonelor afectate de abandonarea ilegală a deșeurilor și interzicerea organizării oricăror activități în interiorul ariei naturale protejate fără deținerea avizului legal emis de administrator.
ACTUALITATE
Urs semnalat pe strada Minerilor din Runcu!
Vizualizări 153
A fost semnalată prezența unui urs pe strada Minerilor din comuna Runcu. Cetățenii au fost anunțat de reprezentanții primăriei să respecte măsuri de precauție pentru a nu intra în contact cu animalul sălbatic!
“Evitați zona în care a fost semnalat animalul. Rămâneți în locuințe și evitați deplasările în apropierea zonei respective. Nu vă apropiați de urs și nu încercați să îl alungați. Nu hrăniți animalul și nu încercați să îl fotografiați de aproape. Supravegheați copiii și țineți animalele domestice în siguranță. În cazul în care observați animalul, nu vă apropiați de acesta și anunțați de urgență autoritățile competente, apelând 112 dacă există un pericol imediat”, este mesajul public al primăriei.
