ACTUALITATE
52 de percheziții, inclusiv în Gorj, într-un dosar de evaziune fiscală
Vizualizări 1.085
Polițiștii au făcut, miercuri dimineață, 52 de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală. Descinderile au avut loc în mai multe județe, printre care și Gorj.
Anchetatorii au descins la sediile unor firme, dar și la locuințele unor persoane suspectate că ar fi implicate în activitatea infracțională.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat documente financiar-contabile și alte probe, care urmează să fie analizate pentru a stabili exact modul în care s-ar fi comis faptele și eventualul prejudiciu adus bugetului de stat.
La operațiune au participat polițiști din cadrul mai multor structuri ale IPJ Mehedinți, dar și echipe din cadrul inspectoratelor de poliție din Dolj, Gorj, Bihor, Timiș și Cluj. Acțiunea a beneficiat și de sprijinul Brigăzii de Investigare a Criminalității Economico-Financiare București și al polițiștilor de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți.
Perchezițiile au avut loc în județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Timiș, Cluj și Bihor, precum și în municipiul București.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, a persoanelor implicate și a întregului prejudiciu.
ACTUALITATE
Zăpadă pe Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului. Drumarii au împrăștiat material antiderapant
Vizualizări 442
Pe DN 67C – Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, s-a depus, pe anumite porțiuni, un strat de zăpadă de 1-2 centimetri.
Potrivit reprezentanților DRDP Craiova, echipele Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu au acționat cu material antiderapant pentru a asigura desfășurarea circulației în condiții de siguranță. Reamintim că traficul rutier pe acest sector de drum se deschide la ora 9:00, șoferii fiind sfătuiți să circule cu prudență, în condițiile specifice sezonului rece.
ACTUALITATE
Record: Cinci miliarde de lei, în proiecte europene pentru Gorj
Vizualizări 1.373
Județul Gorj atinge un nivel fără precedent în atragerea fondurilor europene, anunță Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj. Potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, 346 de proiecte care vizează județul Gorj însumează peste 5 miliarde de lei, un record pentru județul nostru.
“Această performanță reflectă capacitatea tot mai mare a Gorjului de a atrage finanțări europene, prin implicarea administrațiilor publice, a instituțiilor și a beneficiarilor privați. Fiecare proiect reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea economică și socială a județului, pentru modernizarea comunităților și pentru crearea unor perspective mai bune pentru gorjeni. Gorjul demonstrează că are potențial, inițiativă și capacitatea de a transforma oportunitățile europene în investiții pentru viitor! Continuăm să susținem proiectele și investițiile care contribuie la dezvoltarea județului nostru“, susține președintele Cosmin Popescu.
