Connect with us

DEZVĂLUIRI LOCALE

Șmen la Primăria Bustuchin pentru vânzarea, pe nimic, a unei locuințe sociale pentru consilierul Marian Popescu! Alesul PSD deține un apartament și un teren, dar este chiriaș social de 24 de ani

Postat acum

on

Vizualizări 5.771

Lucruri grave dar mai ales ilegale se petrec la Primăria Bustuchin, locul unde un consilier local PSD figurează de 24 de ani drept chiriaș social deși are proprietăți pe numele său și venituri consistente ca și inginer la OMV Petrom. Cu toate acestea, prin încălcarea flagrantă a Legii Locuințelor sociale, lui Marian Popescu i s-a atribuit de către Ion Ciocea, primarul comunei Bustuchin și colegul său de partid, o locuință socială în blocul situat în centrul comunei. Pe lângă faptul că Popescu a locuit timp de 24 de ani, ilegal, în această locuință socială, plătind o chirie derizorie de circa 50 de lei lunar, primarul Ciocea a tras sforile, la finalul anului trecut, ca locuința să-i fie vândută lui Marian Popescu pe o sumă de nimic, discutîndu-se de 12.000 de euro pentru înstrăinarea unui apartament de trei camere, scos, abuziv, din patrimoniul comunei.

Foto: Cererea consilierului PSD de a cumpăra locuința socială ocupată ilegal!

Marian Popescu, consilier PSD la Bustuchin, s-a adresat în scris primarului Ciocea, în vara anului trecut, conform fotografiei de mai sus, solicitandu-i acestuia să îi aprobe vânzarea locuinței sociale pe care o ocupă, spune acesta, ca și chiriaș, din anul 2002. Evident că prin documentul de mai sus, coroborat cu declarația de avere, se vede clar că Popescu nu avea dreptul niciodată în acești ani, să ocupe acesta locuință, darămite să o cumpere. Lucrurile nu se opresc aici, iar primarul Ciocea care a avizat ilegalitatea în ultimii 24 de ani, acceptând chiriaș o persoană fără calitate, întocmește un proiect de hotărâre prin care pune în fața Consiliului Local vânzarea acestei locuințe. Proiectul numărul 49, din septembrie 2025, nu este aprobat însă de către consilierii locali.

Foto: Proiectul de hotărâre întocmit de primarul Ciocea care îl favorizează, ilegal, pe alesul PSD!

Trebuie menționat că până la acest proiect de hotărâre, Ciocea a pregătit terenul pentru această vânzare încă din anul 2023, când supune aprobării CL Bustuchin o hotărâre prin care șase apartamente din blocurile situate în centrul comunei sunt trecute din proprietate publică în proprietate privată.Foto: Proiect trecut cu 8 voturi, Prefectura Gorj a avizat ilegalitatea!

Proiectul a trecut cu 8 voturi din 13, lucru ilegal, pentru că era nevoie de 9 voturi din numărul de 13 consilieri în funcție. Grav este că Prefectura Gorj dă aviz de legalitate pe această hotărâre prin care Ciocea, cu aprobarea CL Bustuchin, face primul pas pentru vânzarea apartamentelor din patrimoniul comunei pentru apropiații săi.

Vânzarea oprită, Prefectura a dat aviz de legalitate

Actualul consilier local AUR, Pătrulescu Cornel Liviu, a atacat însă la Prefectura Gorj trei hotărâri de CL Bustuchin prin care alte trei apartamente sociale au fost aprobate pentru vânzarea către chiriași. Interesant este că Prefectura a dat aviz de legalitate în 25 octombrie în 2023 pentru trecerea din proprietate publică în proprietate privată a șase apartamente sociale, printre acestea fiind și locuința ocupată de consilierul PSD, Marian Popescu. Asta deși, hotărârea nu a trecut cu numărul de voturi necesar.

Consilierul nu s-a oprit aici, ci a dat în judecată Consiliul Local Bustuchin contestând hotărârile care au legătură cu vânzarea acestor locuințe sociale și cu pregătirea actelor pentru înstrăinarea acestor proprietăți ale comunei, mai exact aceste locuințe pentru oamenii săraci ai localității. Procesul este pe rol la Tribunalul Gorj cu termen în luna martie.

Foto: Procesul consilierului Pătrulescu vs. CL Bustuchin, cu prim termen pe 19 martie

Șocant este că social-democratul Marian Popescu, consilierul PSD Bustuchin, locuiește, în continuare, ca și chiriaș in blocul de locuințe sociale din Bustuchin, platit 50 de lei pe lună pentru apartamentul de trei camere ocupat ilegal în bloc și așteaptă ca situația vânzării locuinței să fie clarificată și tranșată la instanță. Respectivul locuiește într-o locuință socială de trei camere, plătind o sumă derizorie, deși deține un teren și o casă în localitate, un apartament la Târgu Jiu și un bolid care costă de două ori mai mult decât apartamentul pe care vrea să îl cumpere pe o sumă de nimic, prejudiciind astfel de două ori bugetul comunei. 

Foto: Ultima declarație de avere, din 2024, a consilierului Marian Popescu, în care apare venitul mare al acestuia și proprietățile deținute. În baza acestui document, dacă legea se aplică pentru toată lumea, Popescu trebuie să se mute, urgent, din apartament. 

În cauză putem vorbi însă de comiterea infracțiunii de fals intelectual, de către primarul Ion Ciocea, care a întocmit o serie de acte în favoarea chiriașului care nu avea dreptul să ocupe această locuință și nicidecum să o cumpere. Vom vedea dacă autoritățile competente se vor autosesiza în această cauză. Vom vedea și dacă Marian Popescu își va muta bagajele din această locuință socială pe care o ocupă ilegal de 24 de ani!

Publicitate

DEZVĂLUIRI LOCALE

Șefa de presă a PSD, răsplătită cu 11.000 de lei lunar la o companie a CEO! Fostul ministru Ivan și-a mufat două sinecuriste în SPV-urile companiei energetice din Gorj!

Postat acum

on

De către

Vizualizări 5.102

 

Ascensiunea fostei jurnaliste de la România TV, Angelica Pagu, ajunsă șefă a biroului de presă al PSD, arată cât au contribuit resorturile politice pentru propulsarea sa în diferite sinecuri. Ca să aveți o idee, în anul fiscal 2023, aceasta figura cu un salariu net annual de 84.000 de lei obținut direct de la formațiunea politică, sumă la care s-au adăugat alți 27.084 de lei încasați în calitate de consilier parlamentar. În luna august a anului 2024, traseul său prin instituțiile publice a continuat prin plasarea în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune, instituție aflată în subordinea Ministerului Energiei, unde i-a fost asigurată o indemnizație anuală de 54.155 de lei.

Foto: Angelica Pagu, sursa foto: Facebook

Următorul pas în cariera Angelicăi Pagu a fost făcut la propunerea șefilor Complexului Energetic Oltenia, când Adunarea Generală a Acționarilor a numit-o în Consiliul de Administrație al societății Centrala în Ciclu Combinat pe Gaz Turceni SA. Decizia îi garantează un mandat până în februarie 2030 și o indemnizație lunară de 11.000 de lei net.

Cu doar o săptămână înainte de numirea de la Turceni, în Consiliul de Administrație al societății Parc Fotovoltaic Ișalnița SA, la care CEO e partener alături de OMV Petrom SA, a fost numită ca membru și desemnată președinte Oana Ancuța Neamțiu. Aceasta lucrează în funcția de consilier la cabinetul președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, social-democratul Emil Radu Moldovan.

Acesta a condus filiala județeană a PSD Bistrița-Năsăud până în luna aprilie a acestui an, când a demisionat din funcție în urma unor percheziții derulate de către Direcția Națională Anticorupție într-un dosar de corupție privind achizițiile publice. După plecarea sa, conducerea interimară a organizației județene a fost preluată de Bogdan Ivan, deputat de Bistrița-Năsăud și prim-vicepreședinte al PSD.

Foto: Oana Ancuța Neamțiu; Sursa foto: rasunetul.ro

Oana Ancuța Neamțiu mai deține un fotoliu de administrator și în Consiliul de Administrație al firmei Protecție și Pază BN SRL, societate aparținând Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Din același organism de conducere face parte și Ioan Alin Demian, finul lui Bogdan Ivan, pe care fostul ministru al Energiei a încercat să-l impună și în Consiliul de Supraveghere al societății Hidroelectrica.

Atât Angelica Pagu, cât și Oana Ancuța Neamțiu au primit posturi bine plătite în societățile unde Complexul Energetic Oltenia este partener exact în perioada în care Bogdan Ivan exercita funcția de ministru al Energiei. Distribuirea acestor funcții către personaje din aparatul de partid transformă proiectele energetice în surse de venit garantat pe mulți ani pentru sinecuriștii PSD, în timp ce proiectele pe care trebuiau să le dezvolte aceste societăți bat pasul pe loc de mulți ani.

Claudiu Matei

Continuă să citeşti

DEZVĂLUIRI LOCALE

Începe procesul ucigașilor fetiței de 4 ani! Concubinul mamei a lovit-o, iar mama copilei a văzut totul și nu a făcut nimic!

Postat acum

on

De către

Vizualizări 1.738

Tribunalul Gorj a constatat legalitatea sesizării instanței și legalitatea administrării probelor din cursul urmăririi penale și a dispus începerea judecății în dosarul fetiței de 4 ani moarte în februarie, după aproape o lună de spitalizare. Pe banca acuzaților stau Mihai Robert Danciu, concubinul mamei copilei, trimis în judecată pentru omor calificat asupra unui membru de familie, rele tratamente aplicate minorului și proxenetism, și Diana Maria Tescoveanu, mama fetiței, acuzată de complicitate la omor calificat asupra unui membru de familie și de rele tratamente aplicate minorului. Ambii se află după gratii din luna februarie, când procurorii au cerut și au obținut mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cum s-a ajuns la ucidrea fetiței

Fetița a ajuns la începutul lunii februarie la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgu Jiu în stare de comă, adusă de mama sa cu răni grave la cap. Femeia le-a spus medicilor că micuța ar fi căzut din pat și s-ar fi lovit, iar cadrele medicale au anunțat poliția. Copila a fost transferată în stare critică la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” București, unde medicii s-au luptat aproape o lună pentru viața ei, însă fetița nu a supraviețuit.

În urma cercetărilor, mama copilului și concubinul acesteia au fost reținuți pentru 24 de ore, iar anchetatorii au decis apoi arestarea preventivă a amândurora.

Ce au descoperit procurorii

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a făcut publică situația de fapt pe 16 februarie, într-un comunicat, după ce în cursul zilei de 14.02.2026 a formulat propunerea de arestare preventivă pentru doi inculpați cercetați, la acea data, pentru tentativă de omor calificat asupra unui membru de familie, respectiv complicitate la această infracțiune, victima fiind o minoră de 4 ani.

Procurorul a reținut că ”din probatoriul administrat rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul D.R.M., în prezența inculpatei T.D.M., în timp ce se aflau în apartamentul închiriat în regim hotelier din municipiul Târgu Jiu, a agresat copila de 4 ani în data de 06.02.2026. Bărbatul a lovit-o cu genunchiul în zona feței, cu palmele peste față și a prins-o de păr, apoi de mână și de picior, aruncând-o spre holul dinaintea camerei, iar fetița s-a izbit de perete cu intensitate. Din agresiune a rezultat un traumatism cranian grav, hematom subdural fronto-parietal superior dreapta, plus leziunile constatate de medici, răni care i-au pus viața în pericol și au impus intervenția operatorie de urgență”.

Anchetatorii au reținut că fapta bărbatului întrunește elementele tentativei la infracțiunea de omor calificat asupra unui membru de familie, cu aplicarea prevederilor care vizează violența asupra minorului, în forma intenției indirecte. Între inculpat și mama copilei exista o relație de concubinaj de aproximativ un an, cu conviețuire și viață dusă în comun, iar procurorii au apreciat că în acest mediu s-a stabilit o relație de tip „părinte-copil” în sens penal, cu rol de supraveghere și îngrijire și cu autoritate în gospodărie, ceea ce atrage incidența articolului care sancționează mai dur infracțiunile împotriva minorului.

În ceea ce o privește pe mama fetiței, procurorii au reținut că femeia a fost prezentă în momentul agresiunii și a conștientizat pe deplin gravitatea și intensitatea loviturilor, dar nu a făcut niciun gest care să oprească bătaia și nici nu a plecat de îndată cu copila la spital. Din contră, potrivit comunicatului, ea și-a continuat activitatea de prostituție, transportând fetița rănită aproximativ 40 de kilometri, până într-o comună din județul Gorj, ca să își exercite în continuare ocupația.

Anchetatorii au apreciat că în cazul femeii nu este vorba de o simplă pasivitate, ci de o conduită care a contribuit la menținerea și amplificarea stării de pericol letal în care se afla copila. Le-au fost imputate prezența la agresiune și lipsa oricărei reacții care să întrerupă sau să descurajeze violența, neapelarea de îndată la ajutor medical și nepornirea imediată spre spital, deși își dădea seama cât de grave erau loviturile, dar și îndepărtarea victimei de posibilitatea intervenției medicale urgente prin acea călătorie de 40 de kilometri, care a întârziat accesul fetiței la îngrijiri vitale. Procurorii au afirmat că femeia, cu intenție cel puțin indirectă, a ajutat și a înlesnit fapta bărbatului, cunoscând vulnerabilitatea vădită a copilei, dată de vârstă, și acceptând posibilitatea ca fetița să moară din cauza întârzierii salvării.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj a dispus atunci emiterea mandatelor de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru cei doi inculpați.

Trimiși în judecată

La începutul lunii august, cei doi, Mihai Robert Danciu și Diana Maria Tescoveanu, au fost trimiși în judecată. În urmă cu câteva zile, judecătorii Tribunalului Gorj au constatat legalitatea sesizării instanței și legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale și au dispus începerea judecății cauzei privind pe Tescoveanu Diana Maria, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la omor calificat asupra unui membru de familie și rele tratamente aplicate minorului, și pe Danciu Mihai Robert, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat asupra unui membru de familie, rele tratamente aplicate minorului și proxenetism.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress