COMUNITATE
Trofeul Galei Revistei Capital a ajuns la Conacul Olarilor din Baia de Fier
Vizualizări 513
Sergiu Mihai Olaru, antreprenor din Baia de Fier, cel care a reușit să pună pe picioare o afacere profitabilă în domeniul Horeca, a obținut trofeul la Gala Revistei Capital, eveniment desfășurat săptămâna trecută în București. Revista Capital a celebrat, astfel, performanțele unora dintre cele mai mari și importante business-uri din țara noastră în cadrul evenimentului „Companii de Elită”, desfășurat pe data de 23 octombrie 2025.
„Am avut mari emoții pe scenă. Sunt foarte mulți oameni buni în România, care țin steagul sus și în vremuri grele. Mulți dintre ei erau acolo. Ei muncesc cu pasiune și produc impact real în societate. Și nu renunță, indiferent cât e de greu. Iar perioada aceasta este grea pentru România și antreprenoriat. Dar antreprenorii sunt pe metereze”, a transmis tânărul antreprenor.
„Ultimul trofeu al Galei a fost acordat Conacul Olarilor. Noi, românii, avem o vorbă. Ce e mai bun lăsăm la final. Dar mă refer aici la Oltenia de sub Munte și la potențialul regiunii, la care m-am gândit atunci când am urcat pe scena Galei Revistei Capital pentru a primi diploma și trofeul. A fost o recunoaștere a muncii noastre de la Conacul Olarilor, nu doar pentru serviciile noastre, ci și pentru rolul educativ pe care ni l-am asumat. Acela de a aduce în viețile noastre de azi vechile tradiții și simboluri. Mulțumesc Revista Capital România pentru susținere”, a menționat acesta.
În 2021, businessul lui Sergiu Mihai Olaru a înregistrat o cifră de afaceri de 400.000 de euro.
COMUNITATE
Doliu la Liceul Teoretic Novaci. A murit profesorul Țicu Gheorghe
Vizualizări 143
Colectivul Liceului Teoretic Novaci își ia rămas-bun de la profesorul Țicu Gheorghe, care a făcut parte din colectivul unității de învățământ timp de 35 de ani, din 1990 până în 2025.
Profesorul Țicu Gheorghe a ocupat funcția de director al Liceului Teoretic Novaci în perioadele 1993–1998 și 2002–2005. De asemenea, acesta a fost director al Liceului „Tudor Arghezi” din Târgu Cărbunești.
Reprezentanții Liceului Teoretic Novaci îl descriu drept un profesionist și un om de o deosebită corectitudine, care și-a dedicat activitatea școlii și comunității. „Prin tot ceea ce a făcut, domnul profesor Țicu Gheorghe a scris o pagină importantă din istoria Liceului Teoretic Novaci, iar amintirea sa va rămâne vie în comunitatea noastră școlară”, au transmis reprezentanții liceului.
Colectivul unității de învățământ transmite familiei îndoliate sincere condoleanțe și întreaga sa compasiune.
COMUNITATE
Medic veterinar din Târgu Jiu, prezent la Animal Summit România, organizat la Palatul Cotroceni
Vizualizări 1.328
Medicul veterinar Patricia Paraschiv, implicată în campanii pentru sprijinirea animalelor din zone defavorizate din județul Gorj, a participat la Animal Summit România 2026, eveniment organizat la Palatul Cotroceni de Sache Vet și ASPA București.
Evenimentul a reunit medici veterinari, reprezentanți ai administrației, ONG-uri și specialiști implicați în protecția animalelor. Patricia Paraschiv a fost invitată să vorbească despre rolul medicului veterinar în prevenirea abandonului, prin educarea proprietarilor, sterilizare, identificarea animalelor și depistarea situațiilor de risc.
Medicul veterinar spune că a venit la eveniment cu experiența din teren și cu problemele pe care le întâlnește în comunitățile în care oamenii și animalele au nevoie de ajutor.
„Pentru mine, nu sunt două lumi diferite. Este aceeași misiune”, a transmis Patricia Paraschiv, care a apreciat și întâlnirea cu tinerii medici veterinari, despre care spune că îi dau speranță pentru viitor.

