ACTUALITATE
80 de polițiști ai IPJ Gorj, ridicați în grad! Nicio autoritate prezentă
Vizualizări 1.209
Cu ocazia Zilei Poliției Române, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj a avut loc o ceremonie oficială de avansare în grad profesional a polițiștilor care s-au distins prin profesionalismul și dedicația lor, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

În cadrul ceremoniei, au fost avansați la termen 60 de agenți și 20 de ofițeri de poliție. De asemenea, alți 12 agenți și 7 ofițeri de poliție au fost avansați înainte de termen, fiind recompensați pentru implicarea activă în combaterea criminalității, prevenirea infracțiunilor și gestionarea unor situații dificile, în exercitarea profesiei de polițist.
„Ziua Poliției Române este un prilej de a recunoaște dedicarea celor care, zi de zi, luptă pentru siguranța cetățenilor. Avansările de astăzi sunt un semn al respectului și aprecierii noastre pentru profesionalismul și efortul lor constant. Le mulțumim și le dorim mult succes în continuarea activităților lor”, a precizat domnul Comisar șef de poliție Savu Viorel, împuternicit șef al IPJ Gorj, în cadrul festivității.
„Ceremonia a fost un moment de mare mândrie pentru întreaga instituție, în care s-a subliniat importanța rolului fiecărui polițist în protejarea cetățenilor și în menținerea ordinii publice.Poliția Română continuă să joace un rol esențial în protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, având ca obiectiv principal combaterea criminalității și prevenirea infracțiunilor. Angajații instituției își desfășoară activitatea cu profesionalism, dedicare și încredere în principiile legii”, a transmis IPJ Gorj.
Din păcate la această ceremonie de Ziua Poliției nu a fost prezentă nicio autoritate de la nivelul județului Gorj.
ACTUALITATE
Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu
Vizualizări 328
Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.
Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

ACTUALITATE
Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism
Vizualizări 217
Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.
Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.
Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.
