Connect with us

SĂNĂTATE

Ziua Mondială a Sănătății: Mesajul conducerii Spitalului Județean Târgu Jiu

Postat acum

on

Vizualizări 981

Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății, sărbătorită în fiecare an pe 7 aprilie, conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu transmite un călduros La mulți ani! profesioniștilor din sistemul medical!

Tema din acest an – „Împreună pentru sănătate. Susținem știința” – evidențiază importanța colaborării între profesioniștii din domeniul medical, autorități și comunitate, precum și rolul esențial al cercetării și inovației în prevenirea, diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor de care suferă pacienții.

 

Astfel, de Ziua Mondială a Sănătății, transmitem recunoștință tuturor celor care, zi de zi, aleg să îngrijească, să sprijine și să redea încredere atunci când este cea mai mare nevoie.

 

„Ziua Mondială a Sănătății ne reamintește că sănătatea celor din jur, a comunității din care facem parte, este o responsabilitate a medicilor, a autorităților competente, a fiecăruia dintre noi. Investițiile în unitatea noastră medicală demonstrează acest lucru și mulțumim Consiliului Județean Gorj pentru sprijin. Pentru noi, reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, grija pentru pacienți și dorința de a oferi servicii medicale de calitate, rămân o prioritate permanentă. Le mulțumim tuturor colegilor pentru că își fac datoria cu profesionalism și dăruire, pentru că vin mereu în sprijinul pacientului. La mulți ani tuturor colegilor din sistemul sanitar cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății!”, a afirmat Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.

Încurajăm populația să acorde o atenție deosebită sănătății prin:

• efectuarea controalelor medicale periodice;

• prezentarea la medic la apariția unor simptome îngrijorătoare și persistente;

• adoptarea unui stil de viață sănătos;

• respectarea recomandărilor medicale și a măsurilor de prevenție.

 

De asemenea, ne alăturăm profesioniștilor din sistemul medical și subliniem importanța combaterii dezinformării în domeniul sănătății. Susținem utilizarea informațiilor validate științific, ca bază pentru decizii corecte privind sănătatea individuală și colectivă.

Împreună pentru sănătate. Susținem știința: pilonul rezilienței globale și al echității în sănătate.

Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră! Mergeți la medic!

Publicitate

SĂNĂTATE

Testare HPV gratuită la Spitalul Județean Târgu Jiu. Femeile se pot programa până pe 28 decembrie

Postat acum

on

De către

Vizualizări 521

Femeile din județul Gorj au posibilitatea de a beneficia de testare gratuită pentru depistarea infecției cu HPV, în cadrul unei campanii organizate de Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Acțiunea se desfășoară în perioada 11 noiembrie – 28 decembrie 2026, prin Cabinetul de Ginecologie din Ambulatoriul Integrat.

Potrivit reprezentanților unității medicale, testarea se adresează femeilor cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani, inclusiv celor care nu sunt asigurate medical. De asemenea, pot participa femeile care au modificări depistate la testul Papanicolau, cu respectarea criteriilor de eligibilitate. Programările se fac în prealabil, la numărul de telefon 0741.151.346. În ziua recoltării, pacientele trebuie să prezinte un act de identitate.
Spitalul Județean Târgu Jiu dispune de o linie complet automată de citologie și identificare HPV, care permite detectarea ADN-ului virusului din probele recoltate. Rezultatele testelor efectuate în cadrul campaniei vor fi comunicate în luna ianuarie 2027.
Medicii recomandă ca, înainte de recoltare, pacientele să evite contactul sexual, tratamentele și spălăturile intravaginale cu cel puțin 48 de ore înainte. De asemenea, recoltarea nu trebuie făcută în timpul menstruației, fiind recomandată perioada de la mijlocul ciclului menstrual. Specialiștii atrag atenția că infecția cu HPV poate evolua fără simptome, iar anumite tulpini ale virusului pot provoca leziuni precanceroase și, în timp, cancer de col uterin. Un rezultat HPV pozitiv nu înseamnă însă că pacienta are cancer, ci că este necesară evaluarea medicală și, după caz, monitorizarea.

Continuă să citeşti

SĂNĂTATE

30 de RMN-uri gratuite și consultații în 16 specialități, oferite de Medical One Târgu Jiu de 1 Decembrie

Postat acum

on

De către

Vizualizări 2.942

Persoanele care au probleme de sănătate, dar nu dispun de resursele financiare necesare pentru investigații și consultații medicale, pot beneficia de sprijinul clinicii Medical One din Târgu Jiu. De Ziua Națională a României, unitatea medicală organizează o campanie umanitară prin care va oferi 30 de investigații RMN gratuite și consultații în 16 specialități medicale.

Campania, intitulată „Medical One pentru România – De Ziua Națională, dăruim sănătate!”, se adresează în special pensionarilor cu venituri mici, persoanelor fără venituri, pacienților cu afecțiuni grave sau cronice și altor persoane aflate în situații sociale dificile. Consultațiile vor fi asigurate de medici din specialități precum cardiologie, gastroenterologie, oncologie, hematologie, ginecologie, pediatrie, oftalmologie, urologie, medicină internă, pneumologie, ORL și psihiatrie. De asemenea, vor fi disponibile servicii de psihologie clinică și ecografie, precum și evaluări pentru investigații imagistice CT și RMN.
Pentru cele 30 de investigații RMN, prioritate vor avea pacienții care prezintă recomandare medicală și se confruntă cu dificultăți financiare. Fiecare solicitare va fi analizată individual, în funcție de necesitatea medicală și situația socială a persoanei.

Înscrierile se vor face în perioada 12–25 noiembrie 2026, telefonic sau direct la recepția clinicii. Beneficiarii selectați vor fi anunțați până la 27 noiembrie, iar serviciile medicale vor fi acordate pe 1 Decembrie.

Clinica Medical One este situată pe strada Geneva, nr. 2, în Târgu Jiu. Organizatorii precizează că accesul la serviciile gratuite se face exclusiv pe bază de programare confirmată, în limita locurilor disponibile.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress