Connect with us

COMUNITATE

Trupul neînsuflețit al târgujianului decedat în urma unui accident de muncă în Italia, în drum spre casă

Postat acum

on

Vizualizări 1.014

Ovidiu Nistor, târgujianul stabilit în Italia care a decedat la începutul acestei luni în urma unui accident de muncă, nu va fi înhumat în Peninsulă. Familia lui Ovidiu, soția și cei doi copii, au parcurs toate procedurile de repatriere pentru a aduce trupul neînsuflețit al celui drag înapoi acasă, la Gorj. Mâine transportul funerar, plecat deja din Italia, va ajunge la Târgu Jiu, REM Funerare ocupându-se de repatriere. Sicriul cu corpul neînsuflețit va fi depus la Capela REM Funerare, situată la ieșirea din Târgu Jiu spre Sadu, iar duminică Ovidiu va fi condus pe ultimul drum. Înhumarea se va face în Cimitirul Iași Gorj.

Târgujianul se stabilise de ani buni cu familia în Verona. Bărbatul avea 57 și se afla în Angiari, acolo unde lucra la o companie de reciclare. El se afla la volanul unui motostivuitor. În jurul orei 18:00, un coleg de al său a ieșit din incintă cu un excavator și a lovit utilajul din plin. În urma impactului, motostivuitorul s-a răsturnat, iar bărbatul a fost prins sub vehicul. Acesta nu a supraviețuit.

Publicitate

COMUNITATE

Elevă din Țicleni, în conducerea CJE Gorj

Postat acum

on

De către

Vizualizări 186

O elevă a Liceului Tehnologic Țicleni a fost aleasă în funcția de secretar executiv al Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Gorj, în urma votului exprimat de reprezentanții elevilor din județ.

Este vorba despre Vîlceanu Alexandra-Roberta, care a participat la Adunarea Generală a Consiliului Județean al Elevilor Gorj, alături de colegele sale, Daiana Trocan și Șofei Ariana.
În cadrul întâlnirii au fost organizate alegeri pentru ocuparea unor funcții vacante din conducerea consiliului. Alexandra a obținut voturile reprezentanților elevilor din județ și va ocupa funcția de secretar executiv al CJE Gorj.
Reprezentanții Liceului Tehnologic Țicleni au transmis felicitări elevei pentru această reușită și i-au urat mult succes în noua responsabilitate.

Continuă să citeşti

COMUNITATE

Ionuț Vitan, fost fotbalist la Minerul Motru, s-a stins din viață la 31 de ani

Postat acum

on

De către

Vizualizări 9.983

Comunitatea din Motru este în doliu după moartea lui Ionuț Vitan, fost fotbalist care a evoluat și pentru CS Minerul Motru. Tânărul s-a stins din viață la numai 31 de ani.

Vestea tristă a fost făcută publică de un apropiat, printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare. În ultima perioadă, Ionuț Vitan locuia în București, unde se orientase către domeniul frizeriei. Cei care l-au cunoscut și-au exprimat regretul pentru dispariția sa prematură. Moartea tânărului a lăsat multă durere în rândul familiei, prietenilor și al celor alături de care a jucat fotbal.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress