ACTUALITATE
Tânăr urmărit internațional pentru furturi de mașini de lux, prins în Dolj
Vizualizări 869
Un tânăr de 23 de ani, cetățean bulgar, urmărit internațional pentru furt calificat, a fost depistat de polițiști în comuna Maglavit, județul Dolj. Pe numele acestuia era emis un mandat european de arestare de către autoritățile din Austria, fiind suspectat că a furat patru autoturisme de lux, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 140.000 de euro.
Potrivit anchetatorilor, tânărul a fost găsit chiar la volanul unuia dintre autoturismele sustrase. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj, urmând să fie prezentat Curții de Apel Craiova pentru continuarea procedurilor legale privind extrădarea.
Bărbatul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Dolj și prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a dispus reținerea sa pentru 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat instanței pentru continuarea procedurilor legale necesare punerii în aplicare a mandatului european de arestare.

ACTUALITATE
Bărbat din Ilfov, reținut după ce ar fi furat 200 de lei dintr-un magazin din Scoarța
Vizualizări 384
Un bărbat din județul Ilfov a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că a furat 200 de lei dintr-un magazin din comuna Scoarța, după ce ar fi indus în eroare o vânzătoare.
Potrivit polițiștilor, incidentul ar fi avut loc pe 20 octombrie, în jurul orei 16:50. Bărbatul ar fi cerut să cumpere o sticlă de băutură și s-ar fi oferit să plătească folosind o bancnotă de 500 de lei. Ulterior, s-ar fi răzgândit și, profitând de neatenția angajatei, ar fi păstrat 200 de lei din restul primit.
Femeia a sesizat poliția, iar în urma cercetărilor, oamenii legii au identificat un suspect din județul Ilfov, la data de 23 octombrie.
În aceeași zi, încadrarea juridică a faptei a fost schimbată în infracțiunea de furt, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
ACTUALITATE
Campanii gratuite de sterilizare și microcipare pentru câini și pisici, în mai multe localități din Gorj
Vizualizări 746
Proprietarii de câini și pisici de rasă comună pot beneficia, în luna octombrie, de campanii gratuite de sterilizare și microcipare organizate în mai multe localități din județul Gorj.
Acțiunile sunt programate în Târgu Jiu, pe 24 octombrie, în Târgu Cărbunești, în perioada 28–29 octombrie, și în Motru, pe 30 și 31 octombrie. Campanii au fost organizate, în această lună, și în Turceni, Stejari, Dănești, Urdari, Novaci și Baia de Fier.
Inițiativa urmărește reducerea numărului de pui nedoriți și prevenirea abandonului animalelor, prin încurajarea sterilizării și a responsabilității în rândul proprietarilor. Campaniile sunt organizate de Asociația Change for Animals, Asociația ProAnimals și Cabinetul Veterinar ALL4ANIMALS, cu sprijinul organizațiilor Future4Paws e.V. și Veto e.V., precum și al primăriilor partenere. Pentru programări, proprietarii pot trimite un SMS la numărul 0748 128 129, în care să precizeze localitatea, specia și numărul animalelor.
