Connect with us

CULTURĂ-MEDIA

Patrimoniul gorjean, celebrat la Borăscu în Noaptea Muzeelor

Postat acum

on

Vizualizări 835

Muzeul Sătesc din Borăscu și-a deschis porțile, sâmbătă seara, 29 august, în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor la Sate”, într-o manifestare dedicată patrimoniului, tradițiilor și identității culturale gorjene.

Evenimentul a debutat la ora 19:00, iar câteva sute de persoane au trecut pragul muzeului pentru a descoperi colecțiile de obiecte arheologice, bibliografice, numismatice, vestimentare și etnografice care păstrează fragmente importante din istoria comunității.
În deschiderea manifestării, dr. Ionuț-Viorel Bordeiași, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, a prezentat istoricul muzeului și importanța acestor așezăminte în păstrarea memoriei și tradițiilor locale.
Seara a continuat cu un program artistic susținut de formațiile și cursanții Casei de Cultură a Orașului Turceni, alături de formațiile artistice din Borăscu. Cântecul și jocul popular au adus în fața publicului tradițiile specifice zonei Gorjului.

Un alt moment important al serii a fost proiecția filmului documentar „Brâncuși – Tătăreștii, Gorjean și Ansamblul Calea Eroilor”, realizat de Dorin Brozbă. Proiecția s-a înscris în seria manifestărilor dedicate Anului Constantin Brâncuși și a fost urmărită cu interes de cei prezenți.

„Noaptea Muzeelor la Sate” a fost organizată de Consiliul Județean Gorj, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, în parteneriat cu Primăria Comunei Borăscu, Casa de Cultură a Orașului Turceni, Școala Gimnazială Borăscu și Parohia Borăscu.

Publicitate

CULTURĂ-MEDIA

Praznicarul și clopotnița bisericii monument istoric din Artanu, restaurate

Postat acum

on

De către

Vizualizări 386

Vestea bună a fost data comunității de către primarul Tudor Oiță de la Negomir. “Un monument istoric salvat și redat comunității! Astăzi au fost finalizate lucrările de consolidare și restaurare, precum și cele de refacere a praznicarului și clopotniței monumentului istoric „Biserica de lemn Sfântul Ioan Botezătorul” din satul Artanu, lăcaș de cult construit înainte de anul 1768, de către Ioniță Urdăreanu. A fost o lucrare dificilă și complexă, care a presupus multă atenție, implicare și responsabilitate, însă rezultatul final este unul pe măsura așteptărilor. Prin această investiție, am reușit să păstrăm și să punem în valoare o importantă mărturie a istoriei și identității locale, un monument de patrimoniu pe care avem datoria să îl transmitem generațiilor viitoare”, anunță primarul Oiță.

În cursul anului viitor, urmează să fie realizată expertizarea picturii interioare, iar în funcție de concluziile specialiștilor, se vor demara și lucrările necesare pentru restaurarea acesteia, a n-ai completat șeful administrației locale.

“Mulțumesc tuturor celor implicați în realizarea acestui obiectiv, constructorilor, specialiștilor și tuturor celor care au contribuit la finalizarea cu succes a acestei lucrări. Este o realizare importantă pentru comuna Negomir și un motiv de bucurie și mândrie pentru întreaga comunitate”, a conchis primarul.

Continuă să citeşti

CULTURĂ-MEDIA

Maya Nicole Doroi a câștigat trofeul Festivalului „Mini Junior” de la Horezu

Postat acum

on

De către

Vizualizări 674

O nouă reușită pentru o tânără cursantă a Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Maya Nicole Doroi a câștigat Trofeul Festivalului „Mini Junior”, la secțiunea folclor, categoria de vârstă 6-8 ani, în cadrul Festivalului Național „Horezu în sărbătoare”.

Competiția s-a desfășurat pe 7 noiembrie 2026, la Horezu, unde micuța interpretă a reușit să impresioneze juriul și să obțină cea mai importantă distincție a secțiunii sale. Maya își continuă astfel parcursul artistic cu un nou premiu, pregătirea sa fiind coordonată de instructorul Nicoleta Lătărețu.
Reprezentanții Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au felicitat-o pentru rezultat, dar și pe instructorul coordonator și familia care o sprijină în activitatea artistică.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

DEZVĂLUIRI LOCALE13 ore în urmă

Ramona Țârcă, asistenta inculpată într-un dosar de furt calificat, a revenit la serviciu prin sentință judecătorească

Vizualizări 1.114 Ramona Țărcă a revenit în postul de asistent medical la Serviciul de Ambulanță Gorj din data de 5...

SĂNĂTATEo zi în urmă

30 de RMN-uri gratuite și consultații în 16 specialități, oferite de Medical One Târgu Jiu de 1 Decembrie

Vizualizări 1.995 Persoanele care au probleme de sănătate, dar nu dispun de resursele financiare necesare pentru investigații și consultații medicale,...

DEZVĂLUIRI LOCALE2 zile în urmă

Cum își împart social-democrații cele două posturi de adjunct la Inspectoratul Școlar. Cine sunt favoriții celor două facțiuni din PSD Gorj!

Vizualizări 4.351 Cele două funcții de inspector școlar general adjunct care se eliberează la Inspectoratul Școlar Județean Gorj rămân în...

DEZVĂLUIRI LOCALE5 zile în urmă

Administrația locală Dănești își bate joc de doi medici și de peste 2000 de pacienți din localitate

Vizualizări 3.964 Bătaie de joc a Primăriei Dănești la adresa celor doi medici de familie din localitate, care sunt dați...

DEZVĂLUIRI LOCALE6 zile în urmă

Pensiunea Casa Nona din Runcu, una dintre locațiile percheziționate în dosarul de evaziune fiscală! Trei firme, două în insolvență, vizate de anchetatori

Vizualizări 7.403 Perchezițiile din această dimineață din Gorj și Ilfov privesc două firme din Runcu și una din Târgu Jiu,...

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress