Connect with us

EDUCAȚIE

Ministrul Educației, la Conferința Educațională VREM de la Târgu Jiu

Postat acum

on

Vizualizări 821

Ministrul Educației va fi prezent, luna viitoare, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu. De altfel, instituția va găzdui pe 10 aprilie, la ora 12:00, Conferința Educațională VREM 9, un eveniment dedicat standardizării educației. Conferința este organizară de profesoara Dana Constantinescu, de la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”.

În cadrul conferinței se vor aborda teme esențiale pentru viitorul învățământului din România. Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psiholog Daniel David, va fi prezent la eveniment și va susține un discurs despre importanța reformelor educaționale și direcțiile de dezvoltare pentru sistemul de învățământ din România. Sub deviza „Viitorul României este în clasa mea”, conferința va pune în discuție soluții pentru îmbunătățirea calității educației și adaptarea acesteia la cerințele actuale ale societății.

Publicitate

EDUCAȚIE

Bărbat de 72 de ani din București, reținut pentru înșelăciuni comise în Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

Vizualizări 491

Un bărbat în vârstă de 72 de ani, din București, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că a înșelat două persoane din Târgu Jiu, de la care ar fi obținut 700 de lei. 

Potrivit polițiștilor, faptele ar fi avut loc în luna iulie a acestui an. Pe 27 iulie, în jurul orei 10:00, bărbatul ar fi abordat un localnic aflat într-o stație de călători de pe strada Unirii și l-ar fi convins să îi dea 400 de lei, susținând că trebuie să facă niște cumpărături pentru o cunoștință comună și că banii vor fi restituiți. Două zile mai târziu, pe 29 iulie, în jurul orei 15:00, acesta ar fi folosit o metodă similară în Piața Centrală din Târgu Jiu, unde ar fi convins o femeie să îi dea 300 de lei, invocând același tip de pretext.
Polițiștii au continuat cercetările și au stabilit că, pe 22 octombrie, bărbatul ar fi încercat să obțină bani de la o altă persoană, fără ca tentativa să se concretizeze.
În urma investigațiilor, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Târgu Jiu au reunit cele trei cauze penale și au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.

Continuă să citeşti

EDUCAȚIE

Siguranța din școli, pe agenda noului premier

Postat acum

on

De către

Vizualizări 545

SIGURANȚA în școli! Premierul Luca Niculescu a anunțat vineri, la începutul ședinței de Guvern, ce măsuri vrea să pregătească Executivul, după cele două atacuri violente petrecute în mai puțin de o săptămână în școli din Bistrița și Pitești. Premierul a numit incidentele cazuri grave de violență, care sunt „profund îngrijorătoare”.eedb1014-adc9-4a38-9d49-1cad9377d58c
“Înțelegem teama, înțelegem revolta părinților și a profesorilor, pentru că școala trebuie să fie un loc în care copiii învață, se dezvoltă, se simt protejați și nu un loc în care le este teamă să meargă. Niciun copil nu trebuie să plece de acasă către școală cu frică și niciun părinte nu trebuie să se întrebe dacă acel copil se va întoarce de la școală în siguranță”, a mai spus premierul. Astfel, Niculescu a anunțat că imediat după ședința de guvern, va avea o ședință de lucru cu miniștrii și cu instituțiile responsabile.
“Vreau să stabilim rapid, foarte rapid, un plan integrat pentru creșterea siguranței în școli. Vreau să le mulțumesc miniștrilor care au venit deja cu propuneri în această seară, în această noapte, un plan care să conțină responsabilități clare, măsuri de prevenție, intervenții rapide și sancțiuni ferme pentru actele de violență. Pentru că nu este suficient să reacționăm după fiecare incident grav, trebuie să facem tot ce ține de noi pentru a preveni astfel de incidente și astfel de tragedii. Siguranța copiilor nu este negociabilă, este o responsabilitate fundamentală a statului, este o prioritate pentru acest guvern”, a mai spus premierul.
Un elev de clasa a șaptea a lovit cu un cuțit profesoara sa și un coleg, incidentul având loc în urnă cu câteva zile la o școală din Bistrița. Ieri însă un elev de clasa a noua de la un liceu din Pitești a lovit cu o macetă doi colegi.
Și Gorj, la Târgu Jiu, a avut loc un incident grav în ianuarie 2025, când un elev de clasa a șaptea și-a lovit în urmăr un briceag un coleg de clasă. Câteva luni mai târziu, minorul și-a omorât bunica. A primit, luna trecută, șapte ani de detenție într-un centru de minori în timp ce pentru prima faptă nu a fost condamnat.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

ACTUALITATE21 de ore în urmă

Gorjul și-a premiat cele 150 de personalități! De la procurori DIICOT și directori din instituții naționale, până la mari chirurgi, campioni olimpici și vedete. Două nume importante lipsesc de pe listă!

Vizualizări 3.565 Gorjul a dat României oameni care au ajuns în conducerea unor instituții importante, magistrați la cele mai înalte...

SĂNĂTATEo zi în urmă

Dr. Angela Băluță, medicul radiolog de la Medical One care poate salva vieți! Ecografii de la 150 lei, investigații pentru sănătatea femeilor și soluții de tratament în țară și străinătate!

Vizualizări 1.018 Un diagnostic pus la timp poate salva o viață! La Târgu Jiu, Clinica Medical One, coordonată de dr....

DEZVĂLUIRI LOCALE3 zile în urmă

Percheziții la casa vicepreședintei CJ Gorj! Soțul său, comisar OPC, e acuzat de înșelăciune!

Vizualizări 11.878 Polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice au făcut joi, 22 octombrie 2026, patru percheziții, trei în Gorj și...

DEZVĂLUIRI LOCALE4 zile în urmă

Profesoară din Gorj, de patru ani în căutarea unui post stabil. Acuzații la adresa Inspectoratului Școlar: „Mi s-a spus că nici cu nota 10 nu voi ocupa un post!”

Vizualizări 14.682 O profesoară de limba engleză și italiană din județul Gorj reclamă modul în care Inspectoratul Școlar Județean Gorj...

ACTUALITATE5 zile în urmă

Lotul de la Gorj, scăpat de condamnări prin prescripție! Dosar de grup infracțional organizat, 55 de acte de înșelăciune în acuzații și 15 lingouri de aur sub sechestru

Vizualizări 14.235 Un dosar penal cu acuzații grave de criminalitate organizată și înșelăciune, în care au fost judecate șase persoane...

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress