Connect with us

EDUCAȚIE

Grădinițele din Gorj au strălucit în cadrul Concursului Național de Artă Contemporană Inovativă Outdoor

Postat acum

on

Vizualizări 1.754

Creativitate și educație în aer liber: Grădinițele din Gorj au strălucit, astăzi, în cadrul Concursului Național de Artă Contemporană Inovativă Outdoor. Parcul Coloanei Infinitului a devenit astăzi locul unde imaginația copiilor a prins viață, în cadrul Concursului Național de Artă Contemporană Inovativă Outdoor, cu tema „Pălării tematice”. Evenimentul face parte din proiectul național „Grădina de relaxare, liniște și învățare” (G.R.L.I.), un concept menit să promoveze educația outdoor și dezvoltarea holistică a celor mici, proiect inițiat ți coordonat de doamna Silvia Breben în parteneriat cu Asociația Creștini din Craiova și Ministerul Educației și Cercetării.

Activitatea a reunit reprezentanții a 14 unități de învățământ preșcolar din județul Gorj, alături de cadre didactice coordonatoare, sub îndrumarea doamnei inspector pentru educație timpurie Mîndruleanu Simona-Ionela, și a coordonatorului județean al proiectului, Poenaru Carmen-Alexandra. La aceste eveniment ne-au fost alături doamna inspector școlar general adjunct Rădoi Adriana-Cristina și doamna inspector Dănciulescu Adriana-Marinela , care sprijină și susțin activitățile din educația timpurie. În cadrul activității a fost subliniată importanța încurajării creativității încă de la cele mai fragede vârste, prin activități inovatoare desfășurate în mijlocul naturii.

Cadrele didactice au prezentat cu entuziasm pălăriile spectaculoase pregătite pentru concurs. Concursul a fost un prilej de a stimula imaginația, lucrul în echipă și bucuria de a crea.

Unități participante:

1. Grădinița cu Program Prelungit „Constantin Brâncuși”, Târgu Jiu – Coordonator, prof. Semen Nicoleta

2. Grădinița cu program prelungit „Constantin Brâncuși”, structura GPN 21, Târgu Jiu – Coordonator, prof. Pîrcălabu Ana-Maria Bianca

3. Grădinița Priki n Dell, Târgu Jiu – Coordonator, prof. Mălăescu Denisa- Maria

4. Grădinița Liceului Teologic, Târgu Jiu – Coordonator, prof. Vezure Dana-Eugenia

5. Școala Gimnazială Ciuperceni – Coordonator, Săftău Maria-Oana

6. Grădinița cu Program Prelungit „Vis de Copil”, Târgu Jiu – Coordonator, prof. Stamatescu Loredana-Nicoleta

7. Grădinița cu Program Normal Novaci – Coordonator, prof. Popescu Maria

8. Grădinița cu Program Normal „Voitești Vale”, Bălănești – Coordonator, prof. Ușurelu Magdalena

9. Grădinița cu Program Normal nr. 1 Rovinari – Coordonator, prof. Nicola Nicoleta

10. Grădinița cu Program Normal nr. 3 Rovinari – Coordonator, prof. Dodenci Maria

11. Grădinița cu Program Normal nr. 4 Rovinari – Coordonator, prof. Dina Viorela

12. Grădinița cu Program Prelungit Rovinari -Coordonator, prof. Văluțeanu Elena-Luiza

13. Grădinița cu Program Prelungit nr. 8 „Scufița Roșie”, Târgu Jiu – Coordonator, prof. Chițiba Magdalena

14. Grădinița cu Program Prelungit nr. 8 Târgu Jiu – Coordonator, prof. Popescu Valeria-AdelaScopul activității a fost de a promova creativitatea, inovația și educația outdoor, prin integrarea conceptului G.R.L.I. în activitățile zilnice ale copiilor, demonstrând că învățarea poate fi plăcută și captivantă atunci când este realizată în aer liber. Prin astfel de proiecte, educația timpurie în județul Gorj face pași importanți către formarea unor copii echilibrați, curioși și încrezători în propriile forțe.

Publicitate

EDUCAȚIE

Aproximativ 1.000 de elevi din Gorj au participat la activități preventive organizate de polițiști

Postat acum

on

De către

Vizualizări 1.620

Polițiștii gorjeni au desfășurat, în perioada 2–6 noiembrie 2026, mai multe activități preventive în unitățile de învățământ din județ, la care au participat aproximativ 1.000 de elevi.

Acțiunile au fost organizate de polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu reprezentanți ai altor structuri de poliție cu atribuții în acest domeniu. Oamenii legii au ajuns în școli din Tismana, Mătăsari, Bâlteni, Turburea, Schela și Târgu Jiu.
În cadrul întâlnirilor, elevii au primit informații despre prevenirea violenței și a bullyingului, riscurile consumului și traficului de droguri, dar și despre pericolele reprezentate de portul și folosirea obiectelor periculoase. De asemenea, discuțiile au vizat siguranța în mediul online, criminalitatea informatică, prevenirea radicalizării și a extremismului violent, respectarea regulilor de circulație și consecințele legale ale comportamentelor antisociale.
Activitățile s-au desfășurat atât în cadrul programului „Școala Altfel”, cât și în baza planurilor de acțiune ale polițiștilor și a Planului de măsuri județean pentru creșterea gradului de siguranță școlară. Tot în această perioadă, polițiștii au instruit 10 persoane care asigură paza în unitățile de învățământ, punând accent pe identificarea obiectelor periculoase și anunțarea imediată a autorităților în cazul apariției unor situații de risc.
În plus, au fost organizate întâlniri cu reprezentanții părinților din două școli din Târgu Jiu, pentru identificarea din timp a comportamentelor de risc și protejarea copiilor atât în mediul școlar, cât și în afara acestuia.

Continuă să citeşti

EDUCAȚIE

Se schimbă inspectorii școlari generali adjuncți ai IȘJ Gorj?!

Postat acum

on

De către

Vizualizări 3.423

PSD face presiuni pentru schimbarea imediată a tuturor inspectorilor școlari generali susținuți de PNL și USR, după scoaterea acestor partide de la guvernare, potrivit edupedu.ro. Schimbările vin în plin concurs pentru posturile de directori de școli, în care inspectorii au un rol central, dar și după sezonul 2026 al Pixiadei – procesul prin care miniștrii numesc din pix șefii inspectoratelor școlare, la începutul unui nou an școlar, în absența unor concursuri pentru ocuparea acestor posturi. De numiri s-a ocupat, în ultimele luni, ministrul Mihai Dimian din fostul guvern PNL-USR-UDMR, înlocuit luna aceasta, potrivit edupedu.ro.
La Gorj, această informație a produs ceva agitație la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Gorj, nominalizați pentru schimbări fiind ambii inspectori școlari generali adjuncții. Pe făraș este Marius Stroe, numit pe 1 septembrie, pentru a doua oară, în poziția de inspector școlar general adjunct la IȘJ Gorj, cu susținere USR, dar și Grigore Alexandrescu, susținut de PNL, dar și de PSD.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress