ACTUALITATE
Doliu în Târgu Jiu. Medicul Elena Șomănescu a încetat din viață după o lungă suferință
Vizualizări 2.454
Comunitatea din Târgu Jiu este în doliu după moartea medicului de familie Elena Șomănescu, un profesionist respectat, care și-a dedicat întreaga viață pacienților.
Potrivit familiei, medicul s-a stins din viață în cursul nopții, după o lungă și grea suferință. Fiica acesteia a transmis un mesaj emoționant, în care a vorbit despre devotamentul și valorile care i-au definit viața.
„Ce lasă moștenire mama mea sunt valorile sale: să fii integru, să înveți mereu și să îți pui cunoașterea în slujba vieții. Valori despre care ea nu a vorbit, ci le-a trăit ”, a transmis aceasta.
De-a lungul carierei, Elena Șomănescu a fost apreciată pentru profesionalismul și grija față de pacienți, fiind considerată un medic dedicat și un om deosebit.
Dispariția sa lasă un gol important în comunitatea locală, acolo unde a îngrijit și a ajutat generații întregi de pacienți.

ACTUALITATE
Tribunalul Gorj și-a deschis porțile pentru elevi și studenți. Tinerii au descoperit cum funcționează sistemul judiciar
Vizualizări 81
Tribunalul Gorj a organizat o zi a porților deschise, în cadrul căreia elevii și studenții din Târgu Jiu au avut ocazia să descopere cum se desfășoară activitatea unei instanțe și care este rolul celor implicați în actul de justiție.
La eveniment au participat studenți ai Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și ai Universității „Titu Maiorescu”, precum și elevi de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” și Colegiul Economic „Virgil Madgearu”.
Tinerii au aflat informații despre organizarea sistemului judiciar din România, atribuțiile judecătorilor și rolul celorlalți profesioniști care contribuie la desfășurarea proceselor. De asemenea, aceștia au vizitat sălile de judecată, arhiva și registratura Tribunalului Gorj, unde au putut vedea cum sunt organizate dosarele și ce presupune activitatea zilnică a unei instanțe. Întâlnirea a fost și un prilej de dialog direct cu judecătorii, elevii și studenții adresând întrebări despre responsabilitățile profesiei, independența și imparțialitatea actului de justiție, dar și despre respectarea drepturilor persoanelor implicate în procese.

ACTUALITATE
Tânăr de 22 de ani, reținut pentru mai multe furturi din magazinele din Rovinari
Vizualizări 218
Un tânăr de 22 de ani, din Rovinari, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că ar fi furat în repetate rânduri din patru magazine din oraș. Prejudiciul total este estimat la 1.150 de lei.
Potrivit polițiștilor, faptele ar fi fost comise în perioada ianuarie 2024 – octombrie 2026, când tânărul ar fi sustras, în cinci rânduri, detergenți, dulciuri, produse de igienă personală și băuturi alcoolice.
În urma cercetărilor, polițiștii au reunit cinci dosare penale care vizau furturi din societăți comerciale. După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunii de furt, sub supravegherea procurorilor.
