ACTUALITATE
Deces la Bustuchin! A suferit un infarct în timp ce semăna cu tractorul
Vizualizări 1.019
Ion Enușoiu din Bustuchin a decedat ieri, în urma unui infarct, în timp ce efectua munci agricole, pe un teren situat lângă o biserică din Pojarul.
Bărbatul de 61 de ani s-ar fi plâns că se simte rău, a coborât de pe tractor si s-a tras lângă utilaj. Acolo ar fi suferit un infarct. O femeie aflată la biserica din apropiere a reușit să îi aprindă o lumânare. Comunitatea este lângă. familia îndoliată.
ACTUALITATE
Pietre căzute pe DN67D, în zona Godeanu
Vizualizări 42
Intervenții ale echipelor de drumari pe DN67D, în zona Muntelui Godeanu, după ce mai multe pietre s-au desprins de pe versanți și au ajuns pe partea carosabilă, pe fondul precipitațiilor din ultimele zile.
Potrivit DRDP Craiova, echipele SDN Orșova au intervenit încă de noaptea trecută pentru îndepărtarea pietrelor și continuă lucrările pentru asigurarea condițiilor de circulație în siguranță. Pe durata intervențiilor, traficul rutier se desfășoară dirijat. Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență, să respecte indicațiile personalului din teren și să evite oprirea sau staționarea în apropierea versanților, unde există riscul căderii unor noi pietre.

ACTUALITATE
Oltenia Techfest, la a doua ediție
Vizualizări 586
Cercetători, inventatori, studenți, antreprenori și reprezentanți ai mediului privat au participat la cea de-a doua ediție a Forumului Tehnologic Oltenia Techfest, un eveniment dedicat inovării, cercetării și dezvoltării tehnologice.
Manifestarea a fost organizată de Institutul de Cercetare, Dezvoltare și Inovare din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și își propune să apropie mediul academic de industrie și administrația publică.
Participanții au avut ocazia să schimbe idei, să discute despre soluții inovatoare și să identifice noi oportunități de colaborare și finanțare.
Evenimentul urmărește valorificarea rezultatelor cercetării și dezvoltarea unor proiecte care să contribuie la creșterea economică a regiunii Sud-Vest Oltenia.

