CULTURĂ-MEDIA
Culele Gorjului, readuse în atenție printr-un proiect dedicat patrimoniului
Vizualizări 1.183
Culele din Gorj, adevărate repere ale patrimoniului arhitectural al Olteniei, vor fi readuse în atenția publicului prin proiectul cultural „Culele Gorjului – O a doua viață”, organizat în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului 2026.
Evenimentul va avea loc miercuri, 9 septembrie, de la ora 17:00, la sediul Direcției Județene pentru Cultură Gorj și al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.
Programul pregătit pentru public cuprinde o expoziție de fotografie, o prezentare istorică dedicată culelor gorjene, dar și un atelier de grafică destinat în special copiilor și tinerilor. Potrivit organizatorilor, în județul Gorj sunt consemnate aproximativ 24 de construcții de tip culă, însă o parte dintre acestea au dispărut de-a lungul timpului. Printre cele mai cunoscute cule care s-au păstrat se numără Cula Cornoiu de la Curtișoara, Cula Cioabă-Chințescu de la Șiacu și Cula Crăsnaru de la Groșerea, precum și casa-culă de la Glogova.
Proiectul pornește de la tema europeană din acest an – „Monumente re-înviate, re-înnoite, re-imaginate” – și propune publicului un traseu prin care patrimoniul este descoperit, privit și apoi reinterpretat prin expresie artistică.

CULTURĂ-MEDIA
Maya Nicole Doroi a câștigat trofeul Festivalului „Mini Junior” de la Horezu
Vizualizări 587
O nouă reușită pentru o tânără cursantă a Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Maya Nicole Doroi a câștigat Trofeul Festivalului „Mini Junior”, la secțiunea folclor, categoria de vârstă 6-8 ani, în cadrul Festivalului Național „Horezu în sărbătoare”.
Competiția s-a desfășurat pe 7 noiembrie 2026, la Horezu, unde micuța interpretă a reușit să impresioneze juriul și să obțină cea mai importantă distincție a secțiunii sale. Maya își continuă astfel parcursul artistic cu un nou premiu, pregătirea sa fiind coordonată de instructorul Nicoleta Lătărețu.
Reprezentanții Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au felicitat-o pentru rezultat, dar și pe instructorul coordonator și familia care o sprijină în activitatea artistică.
CULTURĂ-MEDIA
Cusutul tradițional, readus în atenția copiilor și adulților la Novaci. Ateliere gratuite de creație
Vizualizări 480
Arta cusutului manual este dusă mai departe la Novaci, unde copiii și adulții sunt invitați să descopere sau să redescopere un meșteșug tradițional. Activitățile se desfășoară la Centrul Orășenesc de Creație, Arte și Tradiții, în fiecare marți și vineri, după ora 14:00.
Participanții învață tehnici de cusut și au ocazia să creeze obiecte decorative sau să ducă mai departe motivele tradiționale, sub îndrumarea profesorului Bordea Viorica și a meșterilor populari locali. Atelierele sunt gratuite și se adresează atât copiilor, cât și vârstnicilor. Acestea sunt organizate de autoritățile locale, în colaborare cu Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, prin secțiile externe Novaci. Pe lângă păstrarea tradițiilor și a identității locale, cusutul manual este încurajat și ca activitate relaxantă, care stimulează creativitatea, răbdarea și îndemânarea.
Persoanele interesate să participe sau să propună alte activități pot lua legătura cu reprezentanții Centrului Orășenesc de Creație, Arte și Tradiții Novaci.

