SPORT
CSM Târgu Jiu își cheamă suporterii la victorie în duelul cu BBA Petrolul Ploiești
Vizualizări 746
Echipa de baschet CSM Târgu Jiu își cheamă suporterii la sală pentru ultimul meci din sezonul regulat al Ligii Naționale masculine, ediția 2025–2026.
Formația din Târgu Jiu va întâlni BBA Petrolul Ploiești, într-o partidă programată marți, 14 aprilie 2026, de la ora 18:00, în Sala Sporturilor din Târgu Jiu.
Reprezentanții clubului fac apel la public să susțină echipa în această confruntare importantă, care marchează ultima etapă a sezonului regulat. Organizatorii anunță că prețul unui bilet este de 10 lei pentru adulți, în timp ce copiii cu vârsta de până la 18 ani beneficiază de acces la tarif redus, de 5 lei.
Meciul se anunță unul important pentru configurația finală a clasamentului, iar prezența suporterilor ar putea juca un rol esențial în obținerea unui rezultat favorabil pentru gazde.
SPORT
Încep înscrierile pentru AS Juniorii Fotbal, la Târgu Jiu!
Vizualizări 907
Copiii care iubesc mișcarea, fotbalul și își doresc să facă primii pași spre performanță, sunt așteptați la AS Junorii Fotbal, club condus de către antrenorul Roberto Dumitru și de către antrenorul Dani Miro, ambii fotbaliști legitimați la Minerul Motru.
La AS Juniorii, antrenamentele sunt serioase, iar fiecare copil are șansa să învețe tainele fotbalului, să își dezvolte abilitățile, să câștige încredere.
La AS Juniorii Fotbal creștem copiii prin sport și formam caractere prin fotbal, spun reprezentanții asociației.

SPORT
CSM Târgu Jiu a urcat pe locul 2 după victoria cu Oltul Curtișoara
Vizualizări 1.069
CSM Târgu Jiu a început cu dreptul returul campionatului Ligii a 3-a. Gorjenii au obținut o victorie clară, scor 3-1, în fața formației Oltul Curtișoara, într-un meci disputat vineri, 6 noiembrie, pe Stadionul Municipal „Constantina Diță” din Târgu Jiu, în cadrul etapei a 12-a din Seria 6.
Gazdele au deschis scorul în minutul 29, prin Albert Voinea, iar Bebeto a majorat avantajul în minutul 52. Gabriel Dodoi a înscris pentru 3-0 în minutul 69. Oaspeții au reușit să marcheze golul de onoare, stabilind scorul final la 3-1. În urma acestui succes, CSM Târgu Jiu a acumulat 24 de puncte și a urcat pe locul al doilea în clasamentul Seriei 6, continuând lupta pentru pozițiile fruntașe. Echipa pregătită de Mario Găman a început astfel returul cu o victorie importantă, în fața propriilor suporteri.
