Connect with us

EVENIMENTE

Copil de 1 an și 4 luni, mort după ce a căzut într-o piscină în curtea bunicilor

Postat acum

on

Vizualizări 536

Un copil în vârstă de 1 an și 4 luni a murit în mod tragic, după ce a căzut într-o piscină aflată în curtea locuinței bunicilor materni, în localitatea Toceni, comuna Dobrești, județul Dolj. Incidentul s-a produs în cursul zilei de duminică, iar autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a petrecut tragedia.

Potrivit polițiștilor, în jurul orei 11:48, agenții din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Daneți au fost alertați printr-un apel de urgență cu privire la faptul că un copil ar fi căzut într-o piscină din curtea imobilului unde se afla împreună cu familia.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje de poliție, dar și un echipaj medical, fiind solicitat inclusiv un elicopter SMURD. Victima a fost identificată ca fiind un minor din municipiul Craiova.

În ciuda intervenției rapide a salvatorilor și a manevrelor de resuscitare efectuate la fața locului, medicii nu au reușit să îi salveze viața, fiind declarat decesul copilului.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. De asemenea, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru a stabili cauza exactă a decesului.

Ancheta urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs acest incident tragic.

Publicitate

EVENIMENTE

Mașină furată din Țicleni, găsită avariată în comuna Scoarța. Un tânăr de 24 de ani a fost reținut

Postat acum

on

De către

Vizualizări 846

Un tânăr de 24 de ani, din orașul Țicleni, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că a furat un autoturism pe care l-ar fi condus fără permis de conducere. Mașina a fost găsită avariată în afara părții carosabile a DN 67, în satul Pișteștii din Deal, comuna Scoarța, după ce ar fi fost implicată într-un eveniment rutier.

Potrivit polițiștilor, proprietara autoturismului a sesizat furtul în dimineața zilei de 23 octombrie, în jurul orei 07:10. Femeia le-a spus oamenilor legii că își parcase mașina în seara precedentă, pe podul din fața locuinței, lăsând-o neasigurată și cu cheile pe bord.

În urma verificărilor, autoturismul a fost găsit în jurul orei 10:00, pe raza comunei Scoarța, în afara carosabilului, prezentând avarii în urma unui eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale. Șoferul nu se afla la fața locului. În urma cercetărilor, polițiștii au identificat un tânăr de 24 de ani, din Țicleni, bănuit de comiterea faptelor. Acesta a fost dus la sediul poliției pentru audieri, iar ulterior a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cu aplicarea dispozițiilor legale privind forma continuată și recidiva, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale”, a transmis IPJ Gorj.

La data de 24 octombrie, tânărul urmează să fie prezentat unității de parchet competente, cu propuneri legale.

Continuă să citeşti

EVENIMENTE

Șoferul din Bâlteni, vinovat de producerea accidentului de la Vierșani

Postat acum

on

De către

Vizualizări 2.073

Polițiștii au concluzionat care dintre șoferi este vinovat de producerea accidentului cu victima, de ieri de la Vierșani!

La data de 22 octombrie 2026, în jurul orei 10:30, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier cu victime, pe DJ 661, în localitatea Vierșani, comuna Jupânești. Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 52 de ani, din comuna Bâlteni, în timp ce conducea o autoutilitară din direcția Târgu Cărbunești către comuna Bărbătești, într-o curbă, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de un bărbat, de 53 de ani, din comuna Baia de Fier. În urma impactului, cel de-al doilea conducător auto a suferit leziuni și a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Orășenesc Târgu Cărbunești, pentru investigații medicale de specialitate.Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

DEZVĂLUIRI LOCALE2 zile în urmă

Percheziții la casa vicepreședintei CJ Gorj! Soțul său, comisar OPC, e acuzat de înșelăciune!

Vizualizări 10.861 Polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice au făcut joi, 22 octombrie 2026, patru percheziții, trei în Gorj și...

DEZVĂLUIRI LOCALE2 zile în urmă

Profesoară din Gorj, de patru ani în căutarea unui post stabil. Acuzații la adresa Inspectoratului Școlar: „Mi s-a spus că nici cu nota 10 nu voi ocupa un post!”

Vizualizări 13.167 O profesoară de limba engleză și italiană din județul Gorj reclamă modul în care Inspectoratul Școlar Județean Gorj...

ACTUALITATE3 zile în urmă

Lotul de la Gorj, scăpat de condamnări prin prescripție! Dosar de grup infracțional organizat, 55 de acte de înșelăciune în acuzații și 15 lingouri de aur sub sechestru

Vizualizări 13.722 Un dosar penal cu acuzații grave de criminalitate organizată și înșelăciune, în care au fost judecate șase persoane...

ACTUALITATE4 zile în urmă

Dumitru Vasilescu și Dani Cotan, vizați de descinderile pentru evaziune fiscală din Gorj!

Vizualizări 10.710 Descinderi de amploare în această dimineață, 20 octombrie 2026, în județul Gorj! Doi artiști cunoscuți, Dumitru Vasilescu și...

ACTUALITATE4 zile în urmă

Descinderi în Gorj! Flavi Tița și Loredana Șotea, pomeniți într-o presupusă anchetă de evaziune fiscală. BMW de peste 100.000 de euro, vilă cu palmieri și piscină, vacanțe de lux în Dubai

Vizualizări 19.169 Informații neconfirmate oficial privind posibile descinderi ale mascaților și procurorilor, în această dimineață, în județul Gorj, aduc în...

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress