Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină din Târgu Jiu anunță modificări ale programului de funcționare la începutul anului 2026. Potrivit informațiilor transmise, activitatea centrului va fi suspendată...
Direcția Impozite și Taxe anunță modificări ale programului de lucru cu publicul la finalul anului 2025 și începutul anului 2026, ca urmare a operațiunilor de închidere...
Peste 4.000 de articole pirotehnice care urmau să fie utilizate ilegal nu vor mai ajunge în posesia cetățenilor, în urma unor acțiuni desfășurate de jandarmii gorjeni...
LLa data de 29 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de un participant la trafic, cu privire...
La data de 29 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni, în urma continuării cercetărilor într-un dosar penal aflat în lucru, au identificat în trafic,...
În aceste zile, la nivelul tuturor primăriilor din Gorj s-au organizat ședințe de Consiliul Local in care pe ordinea de zi a fost proiectul de majorare...
Brabete Ionuț Alexandru, trimis în judecată pentru consum ilicit de droguri în luna octombrie, și-a primit ieri sentința de la Tribunalul Gorj. Acesta și-a recunoscut fapta...
Fostul director general al Edilitara Public SA, Alexandru Zaharia, se întoarce în conducerea societății deținută de Consiliul Local al Municipiului Tg-Jiu. Aleșii locali din Consiliul Local...
Ministerul Sănătății a pus în transparență decizională un proiect de ordin pentru înființarea programului AP-Stoma (Acțiuni Prioritare Stoma), care prevede finanțarea serviciilor stomatologice în sistemul public....
În contextul dezvoltării armonioase a copiilor, socializarea joacă un rol crucial. Studiile arată că interacțiunile sociale timpurii contribuie la dezvoltarea abilităților emoționale și cognitive. Jocurile de...