Mandatele a trei supraveghetori ai Complexului Energetic Oltenia expiră în cinci zile. Cei trei sunt Gabriel Giorgi, Nicolae Bobu și Alexandru Gătejescu. Azi, acționarii companiei vor...
Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Gorj a decis, la finele lunii august, numirea în funcția de director adjunct la Școala Gimnazială Padeș a...
Angajările din Complexul Energetic Oltenia, mai exact de la carierele din zona Motru, au provocat carențe serioase în privința personalul de la unitățile de stat și...
Postul de secretar al Primăriei Albeni va fi scos la concurs. Acesta este vacant și a devenit unul absolut necesar, după ce primarul a fost arestat,...
Accesul aparținătorilor în Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu este permis, începând de azi, de trei ori pe săptămână. Conducerea unității a decis aplicarea unor noi...
Conducătorii auto, care circulă spre București, azi, sunt anunțați că există restricții. Traficul este restricționat pe autostrada A1, București – Pitești pentru efectuarea unor lucrări, potrivit...
Un tânăr de 15 ani, bun la învățătură dar și la lupte din Reșița, a câștigat Cupa Aktiv Motru, competiția fiind organizată în weekend în municipiul...
Drumarii acţionează cu un utilaj cu lamă şi material antiderapant pe DN 67C Transalpina, şoferii care doresc să tranziteze zona fiind sfătuiţi să aibă maşinile echipate...
Un târgujian s-a dat singur de gol, după ce s-a prezentat băut la sediul Poliției Târgu Jiu, pentru obținerea unei autorizații și s-a ales cu dosar...
Zvonul vehiculat în ultimă perioadă, că administratorul public al Primăriei Târgu Jiu a demisionat din funcție, s-a confirmat. Ramona Nodea, susținută de primarul Marcel Romanescu, și-a...