Urmează o nouă minivacanță prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, iar Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Gorj transmite următorul mesaj: „Dacă nu sunteți deja în...
Academia Română organizează în perioada 29 iulie – 2 august 2023 cea de-a treia ediţie a Şcolii de vară „Sub semnul istoriei”, la care vor participa...
Pe primul loc în top 20 se află specializarea Matematică-Informatică de la Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu, bilingv engleză, cu ultima medie de intrare...
La Colegiul Național Spiru Haret din Târgu Jiu s-a intrat în clasa a IX-a cu medii foarte mari. De altfel, clasamentul pe mediile de liceu, ordonat...
Centrul Județean de Excelență Ialomița a invitat elevii capabili de înalte performanțe în matematică să participe la Tabăra Națională de Matematică. Din Gorj au participat elevii...
Competiția națională „Școală Europeană” este la a XIX-a ediție, iar în acest an s-au înscris 134 de unități de învățământ. Trofeul a revenit însă Scolii Sfântul...
În Parcul Central „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, s-a desfășurat Concursul Național de Creație Tranzientă Integrată, strategie de evaluare a tehnicilor experimentate în cadrul pilotării conceptului...
Universitatea ,,Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu găzduiește prima întâlnire de lucru a Alianței de Universități Europene – Applied, Connected, Entrepreneurial and Engaged- EU Aliance. Rectori, președinți...
Bacalaureatul Colegiului Național Ecaterina Teodoroiu 2024 în cifre, înaintea contestaţiilor, arată că unitatea de învățământ este pe locul al doilea la nivelul judeţului. Rata de promovare...
14 noi alianțe universitare au fost adăugate, pe 28 iunie, în cadrul programului Erasmus+, a anunțat Comisia Europeană. Fiecare nouă alianța va primi 14.4 milioane euro...