Prezervarea valorii universale excepţionale a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” din Târgu Jiu este obligaţia autorităţilor şi a comunităţii pentru a evita acumularea de condiţii care să...
Gala „150 de Personalități Gorjene”, aflată la prima ediție, a adus în prim-plan oameni originari din Gorj care și-au construit cariere remarcabile și au ajuns să...
Managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Ionuț Viorel Bordeiași, și istoricul Gheorghe Nichifor, consilier al președintelui Consiliului Județean Gorj, au primit medalia...
Patru cursanți ai Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au obținut trofeele categoriilor la care au participat în cadrul Festivalului Național de Muzică...
Compozitorul și interpretul Octavian Petrovici a lansat ‘Muzică pentru suflet’, un album folk cu 12 cântece despre iubire, amintiri și speranță, care reunește compoziții proprii, cântece...
Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu găzduiește, începând de vineri, 16 octombrie, expoziția „Gravura europeană peste veacuri”, un eveniment cultural care aduce în fața publicului lucrări...
O nouă performanță pentru tânăra interpretă Daria Elena Cojocaru, cursantă a Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Aceasta a obținut Trofeul Concursului „Sus,...
La Sfânta Mănăstire Tismana s-a desfășurat Simpozionului Național „De la nevoință la sfințenie. Sfânta Cuvioasă Antonina de la Tismana și tradiția duhovnicească a Tismanei”, manifestare teologică...
Vernisajul expoziției ‘Te simt și totul e nou’, o instalație care răspunde la voce și privire, va avea loc sâmbătă la Muzeul Național ‘Constantin Brâncuși’ din...
Festivalul Internațional de Creație Umoristică „Ion Cănăvoiu”, ajuns la ediția a XXXIV-a, continuă în această seară cu unul dintre cele mai importante momente ale evenimentului: Gala...