Operațiunea „Focus on the road” a fost desfășurată și de polițiștii I.P.J. Gorj, în perioada 07-13 octombrie a.c. În perioada 07-13 octombrie a.c., polițiștii din cadrul...
În Protoieria Târgu-Jiu Nord s-a desfășurat pe 8 octombrie întâlnirea preoților din cadrul Cercului Preoțesc Stănești. Activitatea s-a desfășurat sub îndrumarea părintelui protoiereu Mărăcine Marian Valentin...
Primăria Novaci s-a apucat să asfalteze mai multe străzi din stațiunea montană Rânca. Lucrările, potrivit cabanierilor lasă însă de dorit, în special pe strada Bradului. „A...
Fundația Valea Bistriței, în parteneriat cu Fundația Autonom și Complex Ginivișa, invită copiii între 3 și 12 ani, în data de 2 noiembrie 2024, la o...
Îmi amintesc perfect prima dată când am pășit într-o sală de poker pentru un turneu live. Inima îmi bătea cu putere, palmele îmi transpirau, iar în...
Cu prilejul noului an școlar, Fundația ”Raza Aurie”, reprezentată de familia Ilinca Ilie și Monica, a venit în sprijinul copiilor din medii defavorizate, oferindu-le, prin intermediul...
Și salvatorii au nevoie să fie salvați! Cadre medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu au donat sânge, ieri, pentru doctorul Virginia Armega, medicul grav...
O campanie de sterilizare a animalelor de companie va începe, astăzi, la Rovinari. ,,Avem plăcerea să vă anunțăm că Primăria orașului Rovinari, împreună cu Servicii Publice...
În după-amiaza zilei de astăzi, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier....
Adrian Zorlescu, inginer de profesie, dar și alți membri ai AUR Gorj au fost prezenți la Galați, alături de liderul partidului, pentru a ajuta sinistrații din...