La data de 26 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Ordine Publică au continuat cercetările privind săvârșirea infracţiunilor de lovire și încălcarea...
Sâmbătă, 1 februarie, în comuna Ciuperceni va avea loc ,,Botezul viilor”, manifestare tradiţională organizată cu ocazia Sfântului Trifon, ocrotitorul viilor, pomilor fructiferi. ,,Sunteți așteptați cu mic...
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova avertizează cu privire la riscul apariției poleiului pe drumurile din Oltenia. „Atenție! Risc de apariție a ghețușului! Din...
Sindicatul ceferiștilor amenință cu întreruperea activității, în contextul în care nu se vor repune în circulație trenurile de călători anulate de CFR Călători. Măsura aceasta a...
3 Sud Est vine cu un concert spectaculos la Târgu Jiu. Evenimentul este programat să aibă loc pe data de 19 martie, la Sala Sporturilor. Alături...
Liderii PNL au validat, duminică, în şedinţa Consiliului Naţional, candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale, care vor avea loc în luna mai. „Sunt fericit să...
O nouă zi de foc pentru salvamontiștii din întreaga țară. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 187 de apeluri prin care...
Mii de turiști își petrec minivacanța de Mica Unire în stațiunea montană Rânca. În ultimele zile a nins, iar stratul de zăpadă depus a rezistat „eroic”,...
O spargere ca în filme a avut loc, vineri noaptea, la un muzeu din Olanda. Hoții au folosit explozibil pentru a pătrunde în instituție și au...
Planetele Saturn, Venus, Jupiter și Marte se aliniază pe cerul nopții de la sud-vest la nord-est în următoarele zile. La aceasta se adaugă Uranus și Neptun,...