Connect with us

SOCIAL

Carmistin: Ziua meselor școlare, sărbătorită în trei sate din Peștișani

Postat acum

on

Vizualizări 1.271

Fundaţia Carmistin a organizat cea de-a doua ediţie a campaniei Ziua Meselor Şcolare. Acţiunea a fost dedicată şi în acest an copiilor din mediul rural, respectiv elevilor din satele Boroşteni, Brădiceni şi Peştişani (Gorj) şi Frânceşti (Vâlcea).

Ziua Meselor Şcolare, sărbătorită anual de Fundaţia Carmistin, alături de elevi, constă în distribuirea de pachete cu hrană caldă, preparată din portofoliul de produse La Provincia, brand al Grupului Carmistin. Pe lângă hrană, cei 370 elevi din şcolile incluse în ediţia 2024 a proiectului au primit şi ghiozdane din partea Fundaţiei Carmistin.

Publicitate

SOCIAL

Colectă la Urechești, pentru familia Modroiu! Casa a fost mistuită de flăcări

Postat acum

on

De către

Vizualizări 1.268

O locuință din Urechești, comuna Drăguțești, a luat foc la finalul lunii trecute. În casă se află Cătălin Modroiu, fiul fostului primar, împreună cu soția, o persoană în vârstă în cărucior și doi copii minori. Focul a mistuit locuința iar comunitatea, prin preotul satului, încerca să ajute familia greu încercată.
“Dragi enoriași, se va face o colectă în bani pentru Cătălin Modroiu, enoriașul nostru și fostul cântăreț al Bisericii noastre căruia ia ars casa.. Această colectă se va face până în ziua praznicului Sfinților Arhangheli. Vă așteptăm ca fiecare să dăruiască cu dragoste și respect pentru aproapele său”, a transmis preotul Nicolae Grigoroiu.

Continuă să citeşti

SOCIAL

Se cere sprijin pentru familia de septuagenari din Schela rămasă fără casă în urma unui incendiu

Postat acum

on

De către

Vizualizări 1.576

Primarul comunei Schela, Gabriel Deteșan, a făcut un apel public pentru ajutorarea familiei de septuagenari din localitate care, de ziua vârstnicilor, a rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu! Cetățenii din localitate, în special, sunt rugați să doneze bani pentru refacerea locuinței celor doi soți cu posibilități financiare reduse. Banii pentru cei doi bătrâni vor fi colectați la sediul primăriei.

Incendiul care a ars în totalitate casa lui Virgilică Malcomiși a luat foc ieri după amiază în comuna Schela! Pompierii au intervenit de urgență, dar pe strada Grui, din satul Schela, erau deja cetățeni care au încercat să ajute, dar și primarul comunei, Gabriel Deteșan.

Locuința lui Virgilică Malcomiși ar fi luat foc de la un cuib de viespi pe care proprietarul ar fi încercat să îl distrugă folosind o flacără aprinsă. Bărbatul a primit îngrijiri în ambulanța ajunsă la fața locului!

 

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

DEZVĂLUIRI LOCALEo zi în urmă

Profesoară din Gorj, de patru ani în căutarea unui post stabil. Acuzații la adresa Inspectoratului Școlar: „Mi s-a spus că nici cu nota 10 nu voi ocupa un post!”

Vizualizări 10.762 O profesoară de limba engleză și italiană din județul Gorj reclamă modul în care Inspectoratul Școlar Județean Gorj...

ACTUALITATE2 zile în urmă

Lotul de la Gorj, scăpat de condamnări prin prescripție! Dosar de grup infracțional organizat, 55 de acte de înșelăciune în acuzații și 15 lingouri de aur sub sechestru

Vizualizări 12.866 Un dosar penal cu acuzații grave de criminalitate organizată și înșelăciune, în care au fost judecate șase persoane...

ACTUALITATE2 zile în urmă

Dumitru Vasilescu și Dani Cotan, vizați de descinderile pentru evaziune fiscală din Gorj!

Vizualizări 10.172 Descinderi de amploare în această dimineață, 20 octombrie 2026, în județul Gorj! Doi artiști cunoscuți, Dumitru Vasilescu și...

ACTUALITATE2 zile în urmă

Descinderi în Gorj! Flavi Tița și Loredana Șotea, pomeniți într-o presupusă anchetă de evaziune fiscală. BMW de peste 100.000 de euro, vilă cu palmieri și piscină, vacanțe de lux în Dubai

Vizualizări 18.494 Informații neconfirmate oficial privind posibile descinderi ale mascaților și procurorilor, în această dimineață, în județul Gorj, aduc în...

DEZVĂLUIRI LOCALE6 zile în urmă

Fostul viceprimar de Bâlteni cere la Tribunalul Gorj salariile restante pe perioada suspendării sale din funcție

Vizualizări 3.483 Dumitru Oprea, fostul viceprimar de Bâlteni, a dat în judecată primăria pe care a condus-o din această poziție,...

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress