COMUNITATE
Campanie de studiere a Bibliei, în Gorj! 300 de persoane implicate
Vizualizări 3.867
În luna septembrie, cei aproximativ 300 de Martori ai lui Iehova din judeţul Gorj, se vor alătura celor peste 9 milioane de colaboratori din întreaga lume şi vor desfășura o campanie prin care își vor informa semenii despre un program gratuit și interactiv de studiere a Bibliei, arătând valoarea practică a principiilor de viață creștine.
“Învățăturile mereu actuale ale Bibliei i-au ajutat în multe feluri pe oameni de-a lungul secolelor. De pildă, ele au salvat căsnicii, le-au adus alinare celor împovărați de suferințe sufletești și i-au învățat pe oameni să devină membri activi și responsabili ai societății”, a declarat Ionuț Moraru, purtător de cuvânt al Martorilor lui Iehova din România. „Martorii lui Iehova trăiesc aceste lucruri și se bucură să le vorbească semenilor despre aceste foloase.”
Ca parte a campaniei, Martorii lui Iehova vor distribui broșura Bucură-te pentru totdeauna de viață!. Aceasta este o publicație concisă, alcătuită din trei lecții, în care se vor găsi ilustrații sugestive, materiale video online și întrebări pentru discuții biblice. Martorii lui Iehova vor organiza și un discurs biblic special, cu titlul „Cum te poate ajuta Biblia?”, ce va fi prezentat în toate lăcașurile de cult ale Martorilor lui Iehova din întreaga lume. Se va arăta cum îi pot ajuta pe oameni principiile Bibliei să ducă o viață fericită și plină de sens. Participarea este liberă și gratuită.
COMUNITATE
Credincioșii, așteptați la Mănăstirea Lainici de sărbătoarea Sfântului Visarion
Vizualizări 754
Mănăstirea Lainici din Defileul Jiului își sărbătorește astăzi , 10 noiembrie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici, unul dintre mărturisitorii credinței ortodoxe, canonizat în anul 2025 de Biserica Ortodoxă Română.
Cu acest prilej, credincioșii sunt așteptați să participe la Sfânta Liturghie, care va începe la ora 09:00 și va fi oficiată de un sobor de preoți, sub conducerea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei.
Sărbătoarea reprezintă un moment de rugăciune și cinstire a Sfântului Visarion, care a mărturisit credința în Hristos în vremuri de prigoană și suferință.
La eveniment sunt așteptați numeroși credincioși, care vor lua parte la slujbele religioase organizate la Mănăstirea Lainici, în Defileul Jiului.
COMUNITATE
Polovragi Fest – Carnavalul Toamnei, eveniment dedicat copiilor, pe 14 noiembrie
Vizualizări 657
Copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani sunt invitați să participe la „Polovragi Fest – Carnavalul Toamnei”, un eveniment dedicat distracției, creativității și activităților sportive. Manifestarea va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie 2026, începând cu ora 09:00, la Sala de Sport din Polovragi.
Organizatorii au pregătit un program variat, care va include jocuri și provocări sportive, ateliere creative, pictură pe față, muzică, dans, dar și o paradă și un concurs al costumelor. Participanții vor putea câștiga trofee, medalii și premii și vor avea la dispoziție un colț foto tematic. De asemenea, pizza va fi oferită tuturor copiilor înscriși. Costumul este obligatoriu, iar taxa de participare este de 200 de lei pentru fiecare copil. Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac la numărul de telefon 0769 850 386.
Evenimentul își propune să le ofere celor mici o zi plină de energie, jocuri și voie bună, într-o atmosferă de carnaval.
