Persoane necunoscute din comună Logrești au incendiat, la finalul săptămânii trecute,un tomberon, fapt care care a determinat primarul localității să ia atitudine. „Recent a avut loc...
La Cinema City din Shopping City Târgu Jiu, a fost prezentat, astăzi, filmul „Catane”, o producție realizată cu multă implicare și sensibilitate de regizoarea și scenarista...
Ca urmare a activităților desfășurate de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu-Biroul de Investigații Criminale, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii...
Pentru suma de 19.360 de lei, firma Conekt Altas Service din Slatina, județul Olt, se va ocupa de iluminatul festiv din comuna Telești. Aceasta firmă vă...
În noaptea de 6 spre 7 decembrie 2025, politiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Targu-Jiu, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Gorj, jandarmi din cadrul...
Gala Voluntariatului 2025 a fost organizată la finalul acestei săptămâni. Acest eveniment a fost o recunoaștere a tuturor celor care, prin fiecare oră dăruită, prin fiecare gest...
La data de 7 decembrie 2025, în jurul orei 07:00, polițiști din Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe...
Autoritatea locală din Turburea a achiziționat pachete consistente pentru copiii comunei de Moș Nicolae. 487 de pachete conținând căciuli, mănuși, fular și o plasă cu dulciuri...
Parohia Hirișești a invitat enoriașii astăzi la evenimentele culturale și duhovnicești organizate în biserica filie Sf. Voievozi din Novaci-Români. După Taina Spovedaniei, Slujba Utrenie și Sfânta...
Reabilitarea energetică a Spitalului Tudor Vladimirescu va fi realizată de o firmă din București. Investiția Consiliului Județean Gorj are o valoare de 25.450.230 de lei. Prin...