Dezvoltarea competențelor practice prin tehnologii sustenabile în domeniul agroalimentar a fost scopul unui proiect la care au participat studenți ai UCB Târgu Jiu. Studenții specializării Inginerie...
La data de 17 octombrie 2026, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj s-au sesizat cu privire la expunerea spre vânzare a unor...
Curtea de Apel Craiova a stabilit pe 15 octombrie a cincea amânare a pronunțării în dosarului de ultraj pentru care a ajuns 24 de ore după...
Fundaţia Regală Margareta a României, alături de compania ROMCIM, extinde programul de educaţie intergeneraţională Generaţii în două noi comunităţi, în cadrul unui parteneriat de responsabilitate socială...
Au fost reluate lucrările de amenajare, modernizare și reparare a drumurilor incluse în proiectul de înființare a rețelei de transport public în comun din orașul Novaci,...
Peste o sută de mii de lei a câștigat un tânăr din Târgu Jiu ! Asta la Superbet, la finalul lunii septembrie. A jucat însă în...
Tinerii interesați de o activitate de voluntariat prin intermediul ADER s-au întâlnit ieri în incinta Universității Constantin Brâncuși din Târgu Jiu. “În cadrul proiectului „Voluntar în...
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, prin Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroul Siguranță Școlară și Serviciul Rutier, au participat la evenimentul „Micii Salvatori...
Compozitorul și interpretul Octavian Petrovici a lansat ‘Muzică pentru suflet’, un album folk cu 12 cântece despre iubire, amintiri și speranță, care reunește compoziții proprii, cântece...
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunţat sâmbătă dimineaţa că a avut loc un cutremur în judeţul Gorj. Potrivit informaţiilor oferite de specialişti,...