EVENIMENTE
Apel la 112 pentru soție „agresivă”, final neașteptat: bărbat reținut pentru violență în familie
Vizualizări 801
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați, la data de 1 martie, prin apelul 112 de un bărbat de 44 de ani, cu privire la faptul că soția sa se manifestă agresiv.
,,La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci care au constatat faptul că, în urma unor discuții în contradictoriu, pe fondul curățeniei din locuință, între apelant și concubina sa de 34 de ani, ambii domiciliați în comuna Bengești Ciocadia, a izbucnit un conflict verbal, care a degenerat.
La fața locului a fost identificată femeia de 34 de ani, care prezenta o excoriație în zona capului, afirmând că i-ar fi fost provocată de concubinul său, prin lovirea cu un obiect din lemn.
Femeia a fost preluată de un echipaj al ambulanței și transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În urma verificărilor s-a constatat că între aceștia au mai fost înregistrate fapte de natură penală și stări conflictuale.
În continuarea cercetărilor și pe baza probatoriului administrat sub aspectul săvârșirii infracțiunii violență în familie, polițiștii au dispus reținerea bărbatului de 44 de ani, pe o perioadă de 24 ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj.
Totodată, polițiștii le-au înmânat, celor doi, o cerere privind emiterea unui ordin de protecție de către instanța de judecată, întrucât aceștia au refuzat parcurgerea formularului de evaluare a riscului și emiterea unui ordin de protecție provizoriu”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.
EVENIMENTE
Bărbat din Târgu Jiu, reținut după ce ar fi amenințat o femeie cu un cuțit
Vizualizări 314
Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Târgu Jiu, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi amenințat o femeie cu acte de violență, având asupra sa un cuțit. Incidentul ar fi avut loc în dimineața zilei de 12 noiembrie, pe strada Ulmului din municipiu.
Potrivit polițiștilor, în jurul orei 08:50, bărbatul se deplasa cu autoturismul când ar fi amenințat femeia. În urma cercetărilor, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de amenințare. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Femeii i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii 26/2024, însă aceasta nu a dorit completarea formularului de evaluare a riscului și s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu. i s-a înmânat, în schimb, o cerere pentru a se putea adresa instanței.
EVENIMENTE
Turiști din Dâmbovița, salvați din zăpadă pe Transalpina
Vizualizări 246
Trei turiști din Dâmbovița, salvați din zăpadă pe Transalpina după ce nu au văzut indicatoarele și s-au ghidat după GPS. Trei persoane din județul Dâmbovița au avut nevoie de intervenția jandarmilor montani din Rânca și a salvamontiștilor din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Gorj, ieri, 12 noiembrie, după ce au rămas blocate cu mașina în zăpadă, pe DN 67C – Transalpina, în zona Șeaua Dengheru, lângă Pasul Urdele.
Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost primit în jurul orei 15:00, iar un echipaj de jandarmi montani și unul de salvamontiști din Rânca s-au deplasat de urgență spre zona indicată. Salvatorii au curățat zăpada de sub roți și au troliat autoturismul până când l-au repus pe carosabil, de unde și-a putut continua deplasarea. Din fericire, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a menționat că urma traseul indicat de GPS, nu a observat semnele rutiere care interziceau accesul pe acel tronson de drum și a înaintat până când mașina a rămas suspendată în zăpadă.
Reamintim turiștilor să verifice starea drumurilor înainte de a pleca la munte, să își echipeze mașinile pentru iarnă, inclusiv cu lanțuri antiderapante, și să aibă telefoanele mobile încărcate.
În cazul în care se află într-o situație de pericol, le recomandăm să apeleze numărul unic de urgență 112 și să ofere toate detaliile echipajelor de intervenție.
