ACTUALITATE
Amenzi uriașe pentru muncă la negru în Târgu Jiu. ITM Gorj a sancționat angajatori cu 200.000 de lei
Vizualizări 741
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a descoperit, în luna ianuarie, cinci persoane care lucrau fără contracte individuale de muncă, în urma unor controale desfășurate în municipiul Târgu Jiu. Cele două firme implicate, una din domeniul construcțiilor și cealaltă din industria panificației și patiseriei, au fost amendate cu suma totală de 200.000 de lei.
Potrivit reprezentanților ITM Gorj, primirea la muncă fără contract individual este sancționată cu 40.000 de lei pentru fiecare persoană depistată, iar amenzile pot ajunge până la 1.000.000 de lei.
În total, inspectorii au efectuat în luna ianuarie 2026 un număr de 202 controale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Au fost aplicate 135 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1,4 milioane de lei, și au fost dispuse 296 de măsuri pentru remedierea neregulilor constatate.
Inspectorul-șef al ITM Gorj, Georgescu Romanescu, a transmis că instituția va continua acțiunile ferme împotriva muncii nedeclarate și a practicilor care încalcă drepturile angajaților.
ACTUALITATE
Bărbat din Ilfov, reținut după ce ar fi furat 200 de lei dintr-un magazin din Scoarța
Vizualizări 403
Un bărbat din județul Ilfov a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că a furat 200 de lei dintr-un magazin din comuna Scoarța, după ce ar fi indus în eroare o vânzătoare.
Potrivit polițiștilor, incidentul ar fi avut loc pe 20 octombrie, în jurul orei 16:50. Bărbatul ar fi cerut să cumpere o sticlă de băutură și s-ar fi oferit să plătească folosind o bancnotă de 500 de lei. Ulterior, s-ar fi răzgândit și, profitând de neatenția angajatei, ar fi păstrat 200 de lei din restul primit.
Femeia a sesizat poliția, iar în urma cercetărilor, oamenii legii au identificat un suspect din județul Ilfov, la data de 23 octombrie.
În aceeași zi, încadrarea juridică a faptei a fost schimbată în infracțiunea de furt, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
ACTUALITATE
Campanii gratuite de sterilizare și microcipare pentru câini și pisici, în mai multe localități din Gorj
Vizualizări 784
Proprietarii de câini și pisici de rasă comună pot beneficia, în luna octombrie, de campanii gratuite de sterilizare și microcipare organizate în mai multe localități din județul Gorj.
Acțiunile sunt programate în Târgu Jiu, pe 24 octombrie, în Târgu Cărbunești, în perioada 28–29 octombrie, și în Motru, pe 30 și 31 octombrie. Campanii au fost organizate, în această lună, și în Turceni, Stejari, Dănești, Urdari, Novaci și Baia de Fier.
Inițiativa urmărește reducerea numărului de pui nedoriți și prevenirea abandonului animalelor, prin încurajarea sterilizării și a responsabilității în rândul proprietarilor. Campaniile sunt organizate de Asociația Change for Animals, Asociația ProAnimals și Cabinetul Veterinar ALL4ANIMALS, cu sprijinul organizațiilor Future4Paws e.V. și Veto e.V., precum și al primăriilor partenere. Pentru programări, proprietarii pot trimite un SMS la numărul 0748 128 129, în care să precizeze localitatea, specia și numărul animalelor.
