EVENIMENTE
Accident pe DJ 663: șofer fără permis și cu alcoolemie ridicată, la volan
Vizualizări 1.013
Un bărbat de 50 de ani, din comuna Bârla, județul Argeș, a fost implicat într-un accident rutier produs miercuri dimineața, pe DJ 663, în localitatea Budieni.
Potrivit polițiștilor, în jurul orei 07:00, bărbatul ar fi pierdut controlul autoturismului și a acroșat zona de intrare într-un magazin. Șoferul se afla singur în mașină și a fost rănit în urma impactului, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat 1,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar polițiștii i-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat, iar autorizația provizorie de circulație a autoturismului era expirată.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat.
EVENIMENTE
Patronul Restaurantului Boema, înmormântat astăzi! Ar fi împlinit 58 de ani în câteva zile
Vizualizări 3.637
Sandu Calangiu a decedat la finalul săptămânii trecute în locuința sa din incinta fostului Restaurantului Boema din Târgu Jiu ! Suferea de o boală grea care îi afectase pancreasul. Astăzi a fost condus pe ultimul drum la Românești. Avea o fiică și era văduv de ani buni de când soția decedase tot urmare a unei boli nemiloase.
Calangiu este regretat de toți cei care au trecut de-a lungul anilor pragul acestui restaurant celebru din Târgu Jiu, instrumentiști, interpreți de muzică populară ori de manele.
EVENIMENTE
Adolescentă de 16 ani, dispărută în Târgu Jiu
Vizualizări 645
Polițiștii din Târgu Jiu sunt în alertă după dispariția unei minore de 16 ani. Anisia Cecilia Luminița Ghinea a plecat duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 13:57, de la locuința bunicii sale, situată pe strada Minerilor din Târgu Jiu, și nu a mai revenit.
La momentul plecării, adolescenta purta o geacă neagră, pantaloni jeans negri și încălțăminte sport de culoare crem. Minora are aproximativ 1,57 metri înălțime, 42 de kilograme, părul lung, șaten și ochii căprui. Aceasta prezintă două tatuaje pe antebrațe: unul cu inscripția „Narcis”, iar celălalt reprezentând un trandafir și date de naștere.Polițiștii desfășoară verificări pentru găsirea adolescentei.
Persoanele care dețin informații care pot ajuta la identificarea acesteia sunt rugate să sune la 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.
