ȘTIRI NAȚIONALE
Accident mortal pe DJ381, între Ciocârlia și Autostrada A2
Vizualizări 822
Un accident rutier s-a produs miercuri, 26 august, pe DJ381, între localitatea Ciocârlia și Autostrada A2. În eveniment au fost implicate un autoturism și două ansambluri de vehicule.
În urma impactului, șoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 55 de ani, a rămas încarcerat în mașină și se afla în stare de inconștiență. Echipajele de intervenție au acționat pentru extragerea victimei dintre fiarele contorsionate, însă, în ciuda eforturilor depuse, bărbatul nu a mai putut fi salvat și a fost declarat decedat.
Polițiștii au demarat cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.


ȘTIRI NAȚIONALE
Autoturism răsturnat în afara șoselei! Două victime, transportate la spital
Vizualizări 921
Un accident rutier s-a produs în această dimineață, în localitatea Dobra, din județul Mehedinți, unde un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului. În urma evenimentului, două persoane au fost rănite.
La fața locului au intervenit echipaje de salvare, care au găsit două victime. Ambele erau conștiente și cooperante, fiind preluate de ambulanțe și transportate la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.
ȘTIRI NAȚIONALE
Minor de 14 ani, căutat de polițiști după ce a plecat dintr-o căsuță de tip familial
Vizualizări 390
Polițiștii din Caracal caută un băiat de 14 ani care a plecat voluntar dintr-o căsuță de tip familial și nu a mai revenit. Dispariția a fost sesizată luni seară de un cadru didactic al CSRC „Sfântul Nicolae”.
Minorul se numește Neagu Ionuț Laurențiu și are aproximativ 1,70 metri înălțime, 65 de kilograme, ochi căprui și păr castaniu. Acesta prezintă urme de arsuri pe membrele superioare.
La momentul plecării, băiatul purta un tricou negru, pantaloni negri și încălțăminte sport de culoare neagră.
Persoanele care pot oferi informații despre locul în care se află minorul sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
