EVENIMENTE
Un bărbat din Turburea s-a spânzurat în pod
Vizualizări 928
Un bărbat din comuna Turburea a fost găsit spânzurat, în podul casei. Mama acestuia, în vârstă de 65 de ani, l-a găsit și a sunat la 112, sperând ca ambulanța să-l poată salva. „La data de 14 ianuarie 2023, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 65 de ani, din comuna Turburea, județul Gorj, cu privire la faptul că, l-a găsit pe fiul ei, în vârstă de 42 de ani, spânzurat de o grindă de lemn, în podul casei. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cauzelor decesului. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj. În cauză a fost deschis un dosar penal.
EVENIMENTE
Preotul Gheorghe Emilian din Drăgotești a trecut la cele veșnice
Vizualizări 1.450
Veste tristă pentru comunitatea din Drăgotești! Preotul Gheorghe Emilian(67 de ani), aflat la pensie, bolnav, a decedat astăzi la domiciliul său din satul Trestioara, comuna Drăgotești! Va fi înmormântat marți, la cimitirul din Corobăi, iar slujba religioasă va fi oficiată în biserica din Trestioara.
“Cu respect și compasiune, suntem alături de familia părintelui Gheorghe Emilian în aceste momente de durere și grea încercare, la despărțirea de cel care le-a fost preot, soț, tată și sprijin sufletesc. Absolvent al Seminarului Teologic „Sfântul Grigore Teologul” din Craiova, promoția 1980, și al Institutului Teologic Universitar din București, promoția 1985, părintele Gheorghe Emilian și-a dedicat viața slujirii lui Dumnezeu și credincioșilor. De-a lungul anilor, a păstorit comunitățile din Parohiile Bolboasa, Ohaba și Miluta, fiind alături de oameni în momentele importante ale vieții lor”, anunță Arhi San Lazarus Târgu Jiu.
Trupul neînsuflețit va fi depus începând de luni, 16 noiembrie, dupa ora 13:00, la Biserica din satul Trestioara, unde cei care l-au cunoscut și doresc să-și ia rămas-bun îi pot aduce un ultim omagiu. Slujba de înmormântare va avea loc pe 17 noiembrie 2026.
EVENIMENTE
Accident cu trei victime la Albota, pe Drumul Expres! Un șofer din Gorj, cu dosar penal
Vizualizări 755
IPJ Argeș a oferit detalii privind accidentul, soldat cu trei răniți, produs sâmbătă, 14 noiembrie, în jurul orei 16, pe DEx 12, în comuna Albota, în care au fost implicate două autoturisme. Din primele verificări a reieșit că un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din județul Gorj, care conducea un autoturism dinspre autostrada A1 către municipiul Slatina, în împrejurări ce fac obiectul cercetărilor, posibil pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a intrat în glisiera metalică ce desparte sensurile Drumului Expres 12. După impact, autoturismul a fost proiectat în spatele unui alt autovehicul, condus de un bărbat, de 58 de ani, din București, ambele autoturisme fiind apoi proiectate în glisiera metalică.
În evenimentul rutier au fost rănite trei persoane, un bărbat în vârstă de 71 de ani, o femeie de 40 de ani și o minoră de 12 ani, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 43 de ani. Persoanele în cauză au fost transportate la spital. Niciunul dintre conducătorii auto implicați nu a consumat alcool. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc. Traficul a fost reluat în totalitate.

You must be logged in to post a comment Login