ACTUALITATE
ISU a oprit activitatea unui operator economic din Rânca!
Vizualizări 792
În perioada 06-07 ianuarie 2024, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Gorj au efectuat verificări la operatorii economici din stațiunea montană Rânca pe linia apărării împotriva incendiilor.
Scopurile principale ale verificărilor efectuate de către colegii noștri sunt acelea de îndrumare a administratorilor clădirilor, de a-i face să conștientizeze riscurile la care se expun sau îi expun pe utilizatorii clădirilor și de a asigura pentru clădirile pe care le administrează toate măsurile de prevenire a incendiilor, prevăzute de legislația în vigoare.
Astfel, în perioada 06-07 ianuarie 2024, au fost verificați 3 operatori economici, fiind constatate 9 deficiențe. 6 dintre acestea au fost sancționate cu avertismente, iar pentru 3 au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 81000 lei. La unul dintre obiective s-a dispus măsură complementară de oprire a funcționării ori utilizării construcției, determinată de încălcarea gravă a cerinței “securitate la incendiu”, în conformitate cu prevederile HG nr. 915 din 2015.
Facem precizarea că inspectorii de prevenire din cadrul instituției noastre efectuează în permanență, atât verificări periodice, cât și inopinate la operatorii economici din județul Gorj pentru identificarea eventualelor nereguli, inițierea demersurilor pentru remedierea acestora și aplicarea, graduală, a sancțiunilor legale.
Totodată, activitatea instituției noastră este axată și pe activități de informare preventivă, asistență tehnică și îndrumare a operatorilor economici în scopul acordării unei atenții sporite pentru preîntâmpinarea situațiilor care pot aduce atingere climatului de siguranță pentru beneficiarii clădirilor și respectarea cadrului legal actual în ceea ce privește securitatea la incendiu.
ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 553
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

ACTUALITATE
Câteva sute de vârstnici din Drăguțești, la petrecerea organizată de autoritatea locală
Vizualizări 659
Vârstnicii din comuna Drăguțești au fost invitați și ei, astăzi, la petrecerea organizată de către autoritatea locală. De altfel, primarul localității, Ion Dumitru Popescu, a obținut aprobarea Consiliul Local privind costurile acestui eveniment, atât de așteptat de cei aproape 700 de vârstnici din localitate. Participanții se simt astfel apreciați, la justa valoare, de către cei care conduc destinele localității! Petreceri similare se organizează în același timp la Târgu Jiu, Motru, Bumbești Pițic..


Screenshot

You must be logged in to post a comment Login