Connect with us

EVENIMENTE

Tragedie la Motru, tânăra farmacistă Andrada a decedat pe patul de spital

Postat acum

on

Vizualizări 280

Tânăra de 25 de ani din Motru, pentru ajutorarea căreia s-au implicat mai mulți membri ai comunității din municipiu dar și din Târgu Jiu, a decedat astăzi. Asta, pe patul spitalului din Italia unde suferise un transplant. Toată comunitatea a stat cu sufletul la gură pentru ca Andrada să treacă peste operația grea. Operația aa trecut cu bine, dar astăzi corpul ei nu a rezistat..

“Aseară în jurul în jurul orei 23:00, operația Andradei a luat sfârșit. A fost băgată în comă indusă și așteptăm cu inima la gură să vedem dacă corpul ei firav acceptă inima și plămânii cei noi. Doamne ajută-i să se facă bine! Dacă corpul îi acceptă noile organe o să trebuiască să mai stea cel puțin 1 an în spital pentru recuperare. Cine poate cat de puțin vă rog donați”, este mesajul postat ieri de către Sechelarie Octavian, motreanul implicat în ajutorarea acestei tinere farmaciste. Tot acesta a anunțat însă, cu lacrimi, decesul Andradei. Trupul neînsuflețit va fi repatriat din Italia, tânăra murind la un spital din această țară.

Publicitate

EVENIMENTE

Bărbat din Motru, reținut după ce a încălcat un ordin de protecție. A fost prins în fața blocului victimei

Postat acum

on

De către

Vizualizări 645

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din municipiul Motru, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi încălcat un ordin de protecție provizoriu și s-ar fi apropiat de persoana protejată la o distanță mai mică decât cea stabilită de lege.

Incidentul a avut loc pe 10 noiembrie 2026, când polițiștii au verificat alertele de proximitate referitoare la o persoană protejată din municipiul Motru. În urma verificărilor, oamenii legii l-au depistat pe bărbat chiar în fața blocului în care locuiește victima, încălcând astfel distanța minimă impusă prin ordinul de protecție. Acesta a fost condus la sediul Poliției Municipiului Motru, iar în urma cercetărilor a fost pus sub acuzare pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
Polițiștii au dispus reținerea sa pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propuneri legale.

Continuă să citeşti

EVENIMENTE

Adolescentă din Târgu Jiu, violată în repetate rânduri de tatăl său și lăsată însărcinată. Bărbatul a fost reținut

Postat acum

on

De către

Vizualizări 1.746

Un caz cutremurător este anchetat de polițiștii din Gorj. O adolescentă, în prezent în vârstă de 17 ani, ar fi fost violată în mod repetat de propriul tată, un bărbat de 40 de ani din Târgu Jiu. În urma abuzurilor, fata ar fi rămas însărcinată, sarcina fiind ulterior întreruptă.

Potrivit IPJ Gorj, faptele s-ar fi petrecut în perioada ianuarie-septembrie 2024, când minora locuia împreună cu tatăl său. Acesta ar fi constrâns-o în repetate rânduri să întrețină relații sexuale împotriva voinței sale. Mai mult, pentru a o împiedica să dezvăluie cele întâmplate, bărbatul ar fi recurs la violențe fizice și amenințări cu moartea.
În această dimineață, polițiștii au efectuat trei percheziții: la locuința suspectului, la sediul unui cabinet medical de obstetrică-ginecologie din Târgu Jiu și la domiciliul unui medic din Bumbești-Jiu. Două persoane au fost conduse la sediul IPJ Gorj pentru audieri.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale.
Suspectul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress