EDUCAȚIE
Whinter Tech Fest, un proiect benefic pentru copiii și tinerii din Căpreni
Vizualizări 601
Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Vladimir lansează „Winter Tech Fest”, un proiect prin care educația STEAM ajunge mai aproape de copiii și tinerii din comuna Căpreni, județul Gorj, transformând învățarea într-o experiență practică, creativă și accesibilă. În perioada august–decembrie 2026, 145 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani vor avea acces la activități educaționale și recreative care îmbină știința, tehnologia, creativitatea și spiritul sărbătorilor de iarnă.
Proiectul este susținut prin Fondul Oltenia pentru Comunitate, un fond de finanțare privată coordonat de Fundația Comunitară Vâlcea și finanțat de OMV Petrom, destinat susținerii proiectelor din domeniile educației, mediului și sănătății, dezvoltate de organizații neguvernamentale din județele Gorj, Dolj și Vâlcea.
145 de copii și tineri. Șase ateliere. O comunitate care învață prin experiență.
Pe parcursul proiectului vor fi organizate 6 ateliere tematice STEAM, adaptate diferitelor categorii de vârstă și construite în jurul principiului „learning by doing” – învățarea prin experiență. Copiii nu vor fi simpli spectatori. Vor fi încurajați să observe, să pună întrebări, să experimenteze, să creeze, să colaboreze și să caute soluții. Prin activități practice și interactive, proiectul urmărește să transforme știința și tehnologia din noțiuni abstracte în experiențe pe care copiii le pot vedea, testa și înțelege. Atelierele vor integra elemente de Science, Technology, Engineering, Arts and Mathematics, adaptate diferitelor categorii de vârstă și niveluri de experiență. Scopul proiectului este de a sprijini copiii și tinerii din comuna Căpreni, cu o atenție deosebită acordată celor proveniți din medii defavorizate, prin oferirea unui cadru educațional și recreativ accesibil, incluziv și stimulativ.
„Pentru mine, educația nu înseamnă doar ceea ce se întâmplă în sala de clasă. Înseamnă șansa de a descoperi, de a pune întrebări, de a avea acces la experiențe care pot schimba felul în care un copil se vede pe sine și își imaginează viitorul. Am ales să construim Winter Tech Fest în mediul rural pentru că aici nevoia de oportunități este reală, iar diferențele de acces la educație modernă nu trebuie să devină diferențe de șanse în viață. Un copil din Căpreni trebuie să poată experimenta, să descopere tehnologia, să lucreze în echipă și să își spună «și eu pot». Cele șase ateliere și cei 145 de copii și tineri nu sunt doar cifre într-un proiect. Sunt 145 de posibilități de a aprinde o curiozitate. Cred cu tărie că investiția cea mai importantă pe care o putem face într-o comunitate este investiția în copii. Echipamentele rămân, activitățile se încheie, dar ceea ce rămâne în mintea și încrederea unui copil poate merge mult mai departe. Winter Tech Fest este, pentru noi, despre educație, dar mai ales despre șanse. Despre a le spune copiilor din mediul rural că locul în care cresc nu trebuie să le stabilească limitele și că viitorul lor poate fi mai mare decât granițele comunității în care s-au născut.”(Anișoara Bocai – Președinte, Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Vladimir)
Implementarea proiectului este susținută de Primăria Comunei Căpreni și Școala Gimnazială Căpreni, parteneri importanți în apropierea oportunităților educaționale de copiii și tinerii din comunitate, și le mulțumim pentru colaborare și pentru sprijinul acordat desfășurării activităților.
“Adresăm mulțumiri domnului primar al Comunei Căpreni pentru deschiderea manifestată față de această inițiativă și pentru disponibilitatea de a susține un proiect care pune educația și copiii în centrul comunității. Credem că proiectele care produc schimbare se construiesc prin încredere, colaborare și responsabilitate comună, atunci când administrația locală, școala și organizațiile comunitare lucrează împreună pentru copii”, au transmis reprezentanții Asociației.
Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Vladimir (ADCV) este o organizație neguvernamentală din județul Gorj, înființată în anul 2023, care susține dezvoltarea comunităților prin inițiative educaționale, culturale, de mediu și sociale. Organizația acordă o atenție deosebită copiilor și tinerilor din mediul rural și dezvoltă proiecte prin care aceștia pot avea acces la educație non-formală, știință, tehnologie, cultură și experiențe de învățare moderne. Prin proiectele sale, ADCV promovează participarea, creativitatea, inițiativa și învățarea pe tot parcursul vieții, contribuind la dezvoltarea unor comunități mai active, mai incluzive și mai bine conectate la oportunitățile prezentului.
Fundația Comunitară Vâlcea a debutat ca grup de inițiativă în 2018 şi s-a înființat în 2019, fiind parte dintr-o mişcare naţională, alături de alte 17 fundaţii comunitare. Fundația este o organizație apolitică și funcționează ca un liant în comunitate, reușind să conecteze fonduri, oameni și inițiative cu scopul de a impacta pozitiv mediul comunitar.
EDUCAȚIE
Aproximativ 1.000 de elevi din Gorj au participat la activități preventive organizate de polițiști
Vizualizări 1.279
Polițiștii gorjeni au desfășurat, în perioada 2–6 noiembrie 2026, mai multe activități preventive în unitățile de învățământ din județ, la care au participat aproximativ 1.000 de elevi.
Acțiunile au fost organizate de polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu reprezentanți ai altor structuri de poliție cu atribuții în acest domeniu. Oamenii legii au ajuns în școli din Tismana, Mătăsari, Bâlteni, Turburea, Schela și Târgu Jiu.
În cadrul întâlnirilor, elevii au primit informații despre prevenirea violenței și a bullyingului, riscurile consumului și traficului de droguri, dar și despre pericolele reprezentate de portul și folosirea obiectelor periculoase. De asemenea, discuțiile au vizat siguranța în mediul online, criminalitatea informatică, prevenirea radicalizării și a extremismului violent, respectarea regulilor de circulație și consecințele legale ale comportamentelor antisociale.
Activitățile s-au desfășurat atât în cadrul programului „Școala Altfel”, cât și în baza planurilor de acțiune ale polițiștilor și a Planului de măsuri județean pentru creșterea gradului de siguranță școlară. Tot în această perioadă, polițiștii au instruit 10 persoane care asigură paza în unitățile de învățământ, punând accent pe identificarea obiectelor periculoase și anunțarea imediată a autorităților în cazul apariției unor situații de risc.
În plus, au fost organizate întâlniri cu reprezentanții părinților din două școli din Târgu Jiu, pentru identificarea din timp a comportamentelor de risc și protejarea copiilor atât în mediul școlar, cât și în afara acestuia.

EDUCAȚIE
Se schimbă inspectorii școlari generali adjuncți ai IȘJ Gorj?!
Vizualizări 3.049
PSD face presiuni pentru schimbarea imediată a tuturor inspectorilor școlari generali susținuți de PNL și USR, după scoaterea acestor partide de la guvernare, potrivit edupedu.ro. Schimbările vin în plin concurs pentru posturile de directori de școli, în care inspectorii au un rol central, dar și după sezonul 2026 al Pixiadei – procesul prin care miniștrii numesc din pix șefii inspectoratelor școlare, la începutul unui nou an școlar, în absența unor concursuri pentru ocuparea acestor posturi. De numiri s-a ocupat, în ultimele luni, ministrul Mihai Dimian din fostul guvern PNL-USR-UDMR, înlocuit luna aceasta, potrivit edupedu.ro.
La Gorj, această informație a produs ceva agitație la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Gorj, nominalizați pentru schimbări fiind ambii inspectori școlari generali adjuncții. Pe făraș este Marius Stroe, numit pe 1 septembrie, pentru a doua oară, în poziția de inspector școlar general adjunct la IȘJ Gorj, cu susținere USR, dar și Grigore Alexandrescu, susținut de PNL, dar și de PSD.
