COMUNITATE
Microbuze școlare noi pentru Gorj! CJ solicită finanțare
Vizualizări 801
Proiect: 21 de noi microbuze electrice pentru transportul școlar din Gorj!
Consiliul Județean Gorj face un nou pas important pentru viitorul educației din județ și a depus spre finanțare astăzi, 22.09.2026, proiectul „Dezvoltarea transportului școlar verde în județul Gorj, prin achiziția de microbuze electrice”, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027, prin apelul „Sprijin pentru energie verde accesibilă și mobilitate nepoluantă – Mobilitate verde”, aferent Priorității 1 Gorj. Este o investiție de 22.328.448,63 lei, inclusiv TVA, care va aduce 21 de microbuze full-electric, cu câte 16 locuri pentru pasageri, direct în viața de zi cu zi a elevilor din 13 localități ale județului. Practic, pentru mii de copii, drumul spre școală va deveni mai sigur, mai curat și mai ușor. Proiectul va fi implementat de Județul Gorj, în calitate de lider de parteneriat, alături de unitățile administrativ-teritoriale Arcani, Bumbești-Jiu, Jupânești, Lelești, Mătăsari, Mușetești, Novaci, Stoina, Târgu Cărbunești, Tismana, Turceni, Turcinești și Țicleni – o dovadă că, atunci când comunitățile lucrează împreună, rezultatele se văd concret, în viața oamenilor.
“Continuăm investițiile în transportul școlar pentru că accesul la educație trebuie să fie sigur și cât mai ușor pentru fiecare elev, indiferent de localitatea în care trăiește. În multe comunități din Gorj avem sate dispersate, distanțe mari până la școli și trasee care fac ca transportul elevilor să fie o nevoie reală, de zi cu zi. Cele 21 de microbuze electrice vin în completarea investițiilor pe care le-am realizat deja și înseamnă condiții mai bune pentru elevi, sprijin pentru familii și un transport public mai curat. Folosim resursele disponibile prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă pentru investiții care răspund unor nevoi concrete ale comunităților din Gorj”, a declarat Cosmin-Mihai Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj. Noile microbuze vor fi dotate cu sisteme GPS/AVL de ultimă generație și integrate într-un sistem digital de localizare, monitorizare și management al flotei. Printr-o platformă centralizată, vehiculele, traseele, cursele și timpii de deplasare vor putea fi urmărite în timp real – un pas hotărât spre un transport școlar modern, eficient și transparent. Un avantaj important: pentru încărcarea microbuzelor va fi folosită infrastructura electrică deja existentă în cele 13 localități partenere, realizată prin alte proiecte, astfel încât resursele sunt utilizate inteligent, fără costuri suplimentare pentru stații noi. Această investiție nu este un început, ci o continuare firească a unui proces în care Gorjul a demonstrat deja că poate performa. Prin proiectele finanțate anterior prin PNRR și Administrația Fondului pentru Mediu, Consiliul Județean Gorj a achiziționat și distribuit deja 38 de microbuze electrice școlare, dintre care 27 prin PNRR și 11 prin Administrația Fondului pentru Mediu. Cu cele 21 de microbuze noi, flota verde a județului va crește semnificativ, aducând Gorjul tot mai aproape de un transport școlar 100% modern. Prin acest proiect, Consiliul Județean Gorj își propune să dezvolte capacitatea de transport școlar, să îmbunătățească accesul elevilor la educație, să reducă emisiile generate de transport și să modernizeze managementul flotei școlare la nivelul întregului județ, investind astăzi în educația și mediul de mâine. Contribuția proprie a Județului Gorj este de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, respectiv 446.568,97 lei. Durata estimată de implementare este de 21 de luni de la semnarea contractului de finanțare, fără a depăși data de 31 decembrie 2029.
COMUNITATE
Credincioșii, așteptați la Mănăstirea Lainici de sărbătoarea Sfântului Visarion
Vizualizări 723
Mănăstirea Lainici din Defileul Jiului își sărbătorește astăzi , 10 noiembrie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici, unul dintre mărturisitorii credinței ortodoxe, canonizat în anul 2025 de Biserica Ortodoxă Română.
Cu acest prilej, credincioșii sunt așteptați să participe la Sfânta Liturghie, care va începe la ora 09:00 și va fi oficiată de un sobor de preoți, sub conducerea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei.
Sărbătoarea reprezintă un moment de rugăciune și cinstire a Sfântului Visarion, care a mărturisit credința în Hristos în vremuri de prigoană și suferință.
La eveniment sunt așteptați numeroși credincioși, care vor lua parte la slujbele religioase organizate la Mănăstirea Lainici, în Defileul Jiului.
COMUNITATE
Polovragi Fest – Carnavalul Toamnei, eveniment dedicat copiilor, pe 14 noiembrie
Vizualizări 634
Copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani sunt invitați să participe la „Polovragi Fest – Carnavalul Toamnei”, un eveniment dedicat distracției, creativității și activităților sportive. Manifestarea va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie 2026, începând cu ora 09:00, la Sala de Sport din Polovragi.
Organizatorii au pregătit un program variat, care va include jocuri și provocări sportive, ateliere creative, pictură pe față, muzică, dans, dar și o paradă și un concurs al costumelor. Participanții vor putea câștiga trofee, medalii și premii și vor avea la dispoziție un colț foto tematic. De asemenea, pizza va fi oferită tuturor copiilor înscriși. Costumul este obligatoriu, iar taxa de participare este de 200 de lei pentru fiecare copil. Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac la numărul de telefon 0769 850 386.
Evenimentul își propune să le ofere celor mici o zi plină de energie, jocuri și voie bună, într-o atmosferă de carnaval.
