ACTUALITATE
Săptămâna Prevenirii Criminalității a început în Gorj. Prima zi, dedicată siguranței minorilor
Vizualizări 617
Săptămâna Prevenirii Criminalității a debutat astăzi, 21 septembrie, în județul Gorj, prima zi a campaniei fiind dedicată siguranței minorilor. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, prin Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroul Siguranță Școlară și Poliția Municipiului Târgu Jiu, au desfășurat activități informativ-preventive în unități de învățământ din municipiul Târgu Jiu, dar și din alte localități ale județului.
La întâlniri au participat elevi, părinți și cadre didactice, iar discuțiile s-au concentrat asupra situațiilor de risc cu care copiii se pot confrunta atât în viața de zi cu zi, cât și în mediul online. Polițiștii le-au explicat elevilor cât de important este să respecte regulile de siguranță, să fie atenți la persoanele cu care interacționează și să ceară sprijinul unui adult de încredere atunci când se simt în pericol sau într-o situație care le provoacă teamă.
Au fost abordate teme precum prevenirea disparițiilor de minori, bullyingul, violența, abuzurile, exploatarea și victimizarea, dar și siguranța în mediul online.
Copiii au fost sfătuiți să nu plece fără să anunțe un adult, să nu accepte obiecte sau bani de la persoane necunoscute și să nu ofere informații personale, fotografii sau detalii despre locuință și program în mediul online. De asemenea, polițiștii le-au transmis să nu păstreze secretul atunci când sunt victime sau martori ai unor acte de violență și să ceară ajutor. Părinții au fost îndrumați să păstreze o comunicare permanentă cu cei mici, să fie atenți la activitățile acestora, inclusiv în mediul online, și la eventualele schimbări bruște de comportament.
În cazul unui pericol iminent, recomandarea polițiștilor este apelarea numărului unic de urgență 112.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, activitățile urmăresc creșterea gradului de conștientizare a copiilor cu privire la riscurile la care pot fi expuși și formarea unor comportamente preventive.

ACTUALITATE
Pompierul decedat în Grecia va fi dus, pentru ultima dată, la locul său de muncă
Vizualizări 147
Trupul neînsuflețit al pompierului ISU Gorj decedat pe patul de spital în Grecia va fi dus, mâine, în incinta instituției în care a lucrat.
“Cu sufletele apăsate de durere, mâine, 11 noiembrie, începând cu ora 12:00, trupul neînsuflețit al colegului și camaradului nostru Negoescu Alin(47 de ani) va fi adus de la Capela Eden din municipiul Târgu Jiu la sediul ISU Gorj, acolo unde și-a desfășurat activitatea și unde îl așteaptă, pentru ultima dată, colegii din tura sa de serviciu. Mâine, sirenele nu vor mai suna pentru o intervenție, iar colegii nu vor mai pleca într-o misiune alături de el. Mâine, îi vom ieși în întâmpinare pentru a-i aduce ultimul salut, pentru a-i mulțumi pentru tot ceea ce a fost și pentru a ne lua rămas-bun de la omul alături de care am împărțit atâtea momente. Se întoarce pentru ultima dată la unitatea pe care a slujit-o cu devotament, dar de această dată nu pentru a pleca într-o misiune, ci pentru a primi onorul și respectul celor alături de care a purtat aceeași uniformă. Dragă camarade, locul tău va rămâne gol în tura de serviciu, dar amintirea ta va rămâne vie în sufletele noastre.Drum lin spre lumină! Avem onoarea de a te salută”, a transmis ISU Gorj.
ACTUALITATE
Ședință de lucru la Prefectură Gorj pentru pregătirea sezonului rece
Vizualizări 537
Instituția Prefectului – Județul Gorj a convocat o ședință de lucru pentru pregătirea sezonului rece. În contextul apropierii perioadei de iarnă și al riscurilor generate de fenomenele hidro-meteorologice specifice sezonului rece, prefectul județului Gorj, Șerban Predescu, a convocat astăzi, 10 noiembrie 2026, o ședință de lucru cu reprezentanții instituțiilor și structurilor cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență și asigurarea intervențiilor în această perioadă.
La întâlnire au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Gorj, Secției Drumuri Naționale Târgu Jiu, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, Serviciului de Ambulanță Județean Gorj, Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj și Serviciului Public Salvamont Gorj. Principalele teme abordate au fost: stadiul pregătirilor pentru intervenția în condiții de iarnă; asigurarea utilajelor, materialelor antiderapante și a resurselor necesare deszăpezirii; pregătirea drumurilor naționale și județene pentru circulația în condiții de siguranță; organizarea intervențiilor în cazul ninsorilor abundente, viscolului, poleiului și al altor fenomene meteorologice periculoase; asigurarea coordonării între structurile de intervenție și a unui răspuns rapid în situații de urgență; identificarea măsurilor suplimentare necesare pentru protejarea populației, în special în zonele greu accesibile și în comunitățile vulnerabile. „Obiectivul nostru este ca fiecare instituție să își cunoască foarte bine responsabilitățile, să dispună de resursele necesare și să poată interveni prompt atunci când situația o impune. Nu trebuie să așteptăm apariția problemelor pentru a căuta soluții. Pregătirea, prevenția și colaborarea sunt cele care pot face diferența în protejarea oamenilor și a comunităților din județul Gorj.” a transmis Șerban Predescu, prefectul județului Gorj.
