COMUNITATE
După 30 de ani, foștii elevi ai clasei a XII-a F de la CNET Târgu Jiu au revenit în bănci
Vizualizări 5.127
Un moment plin de emoție și nostalgie a avut loc la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, unde foștii elevi ai clasei a XII-a F, promoția 1992-1996, s-au reîntâlnit după trei decenii.
Foștii colegi au revenit în băncile în care au petrecut anii de liceu, retrăind amintiri din perioada adolescenței. Revederea a fost marcată de emoție, zâmbete și multe povești despre anii de școală.
Un moment special a fost strigarea catalogului, realizată de domnul profesor Vasile Holom, care și-a reîntâlnit foștii elevi după 30 de ani.
Revederea promoției 1992-1996 a fost, pentru toți cei prezenți, o întoarcere în timp și o ocazie de a depăna amintiri frumoase din anii de liceu.

COMUNITATE
Credincioșii, așteptați la Mănăstirea Lainici de sărbătoarea Sfântului Visarion
Vizualizări 729
Mănăstirea Lainici din Defileul Jiului își sărbătorește astăzi , 10 noiembrie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici, unul dintre mărturisitorii credinței ortodoxe, canonizat în anul 2025 de Biserica Ortodoxă Română.
Cu acest prilej, credincioșii sunt așteptați să participe la Sfânta Liturghie, care va începe la ora 09:00 și va fi oficiată de un sobor de preoți, sub conducerea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei.
Sărbătoarea reprezintă un moment de rugăciune și cinstire a Sfântului Visarion, care a mărturisit credința în Hristos în vremuri de prigoană și suferință.
La eveniment sunt așteptați numeroși credincioși, care vor lua parte la slujbele religioase organizate la Mănăstirea Lainici, în Defileul Jiului.
COMUNITATE
Polovragi Fest – Carnavalul Toamnei, eveniment dedicat copiilor, pe 14 noiembrie
Vizualizări 640
Copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani sunt invitați să participe la „Polovragi Fest – Carnavalul Toamnei”, un eveniment dedicat distracției, creativității și activităților sportive. Manifestarea va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie 2026, începând cu ora 09:00, la Sala de Sport din Polovragi.
Organizatorii au pregătit un program variat, care va include jocuri și provocări sportive, ateliere creative, pictură pe față, muzică, dans, dar și o paradă și un concurs al costumelor. Participanții vor putea câștiga trofee, medalii și premii și vor avea la dispoziție un colț foto tematic. De asemenea, pizza va fi oferită tuturor copiilor înscriși. Costumul este obligatoriu, iar taxa de participare este de 200 de lei pentru fiecare copil. Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac la numărul de telefon 0769 850 386.
Evenimentul își propune să le ofere celor mici o zi plină de energie, jocuri și voie bună, într-o atmosferă de carnaval.
